Val de schimbări în creșele constănțene. Se caută personal licențiat în locul celui nedidactic

3460

Articole de la același autor

Pentru cei neimplicați în sistemul de învățământ poate părea ciudat să afle că pregătirile viitorului an școlar 2024-2025 sunt în plină desfășurare, fiind la etapa de căutări de catedre. Unul dintre cele mai importante momente din calendar s-a produs luni, 29 aprilie, odată cu publicarea, de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, a listei posturilor vacante și rezervate, complete și incomplete pentru Concursul național de ocupare a posturilor didactice.

La nivel județean sunt disponibile, după cum informează IȘJ Constanța, 2.786 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, respectiv determinată. Dintre acestea, 390 de posturi didactice/catedre vacante sunt pentru angajare pe perioadă nedeterminată (310 în mediul urban şi 80 în mediul rural).



Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt la următoarele discipline: învățământ antepreșcolar (49 posturi), învățământ preșcolar (63 de posturi), învățământ primar (63 de posturi), educație fizică și sport, respectiv pregătire sportivă de specialitate (58 de posturi), profesor – consilier școlar (31 de posturi).

De asemenea, sunt 2.396 de posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată.

Catedre la mare căutare

Un lucru e cert, toți candidații își doresc un post cu viabilitate de cel puțin patru ani în municipiul Constanța, iar la ora actuală se caută, printre altele, profesor de chimie la Liceul Teoretic „Traian”, Liceul Tehnologic „Tomis”, profesor de educație fizică la Școala Gimnazială nr. 37 și la Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, educatoare la grădinițele „Perluțele Mării”, nr. 10, „Curcubeul Magic”, Zubeyde Hanim”, profesor de fizică la Liceul Teoretic „Decebal” și la Școala nr. 43 „Ferdinand”, profesor de informatică la liceele „Miron Costin”, „Gheorghe Duca”, Palatul Copiilor, profesor de limba engleză Liceul „Ovidius”, Liceul „Lucian Blaga” ș.a.

Ne-au atras atenția numeroasele posturi de educator/profesor pentru educație timpurie declarate vacante la Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Poveștilor” din Constanța, fapt ce se explică prin trecerea creșei structură din subordinea Primăriei Constanța, care angaja infirmiere cu studii medii, la încadrarea de personal cu licență în învățământ.





Săptămâna viitoare încep înscrierile

În perioada 8-17 mai 2024, la Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța se vor depune dosarele de înscriere pentru participarea la concursul național de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate, ce va avea loc în data de 17 iulie 2024.

Conform programării realizate de IȘJ Constanța, miercuri, 8 mai, se fac înscrierile pentru posturile de educatoare, joi, 9 mai – pentru învățători, vineri, 10 mai – Limba și literatura română, limbi moderne, limba turcă maternă și limba rromani maternă, luni, 13 mai – matematică, fizică, chimie, biologie, informatică-TIC, discipline socio-umane, marți, 14 mai – istorie, geografie, educație fizică, învățământ special, miercuri, 15 mai – discipline tehnice, consiliere psihopedagogică, iar joi, 16 mai, vor fi rezolvate revenirile.

Verificarea și avizarea dosarelor candidaților se vor face de către Comisia județeană de organizare și desfășurare a concursului în perioada 9 – 22 mai 2024, numai pentru candidații absolvenți înainte de anul 2024.

Absolvenții promoției 2024 fac dovada, în momentul înscrierii, în perioada 8 – 17 mai, prin adeverință în original, că sunt în an terminal de studiu și că vor susține examenul de absolvire a studiilor în anul 2024.

Proba scrisă a titularizării este programată pe data de 17 iulie 2024, rezultatele inițiale urmând a fi făcute publice pe 23 iulie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5439 secunde