Simbolurile orașului, pe școlile constănțene! Alte 10 unități vor beneficia de picturi murale

12048
2

Articole de la același autor

Ca urmare a unei gale de binefacere desfășurate în luna decembrie 2023 de către Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, patru unități de învățământ din municipiu au fost desemnate beneficiarele unei investiții de 100.000 euro constând în gazon sintetic montat pe terenurile de sport.



În doar trei luni, Școala Gimnazială nr. 17 „Ion Minulescu”, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”, Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” și Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” au fost dotate cu terenuri sintetice de sport. „Inițial, am solicitat Inspectoratului Școlar o listă a școlilor care nu dețin nici terenuri, dar nici săli de sport, ulterior am vrut să tragem la sorți. Dar constatând numărul de elevi deserviți și pentru a avea un impact mai mare, am ales școlile cu efective mai numeroase”, a explicat Ruxandra Serescu, director CCINA.







Bucurie mare la Școala 16. Copiii fac picnic, în pauze, pe gazonul sintetic

Școala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu” se numără printre cele mai vechi instituții de învățământ ale municipiului Constanța, datând de aproape opt decenii, dar care zilele acestea se poate mândri cu o bază materială modernă, datorată investițiilor de care s-a bucurat în ultimii ani.

Cea mai recentă a fost inaugurată miercuri, 10 aprilie. „După reabilitarea pe fonduri europene realizată de Primăria Constanța chiar se impunea un nou teren de sport, în această zonă a orașului de care știm cu toții că, în urma Legii sportului, beneficiază toți locuitorii cartierului în zilele de weekend, în vacanță, după orele de program. Dacă treceți seara pe aici, veți putea observa că atât copiii, cât și părinții lor au unde să facă sport”, a declarat prof. Simona Balteș, directorul Școlii nr. 16.



Profesorii instituției, prezenți la eveniment, ne-au relatat că elevii sunt atât de fericiți încât, în pauze, se rostogolesc pur și simplu pe gazonul sintetic. „Copiii fac picnic în pauze. Se așază în grupulețe, scot pachețelul și mănâncă. Rămâne de văzut în timp cum se va menține această investiție”, ne-a declarat o învățătoare.

„Cea mai frumoasă oră rămâne tot cea de sport!”

Tot miercuri, 10 aprilie, a fost inaugurat și gazonul sintetic de pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale nr. 38 „Dimitrie Cantemir”. Spre deosebire, însă, de Școala nr. 16, la instituția din cartierul Tomis Nord a fost „vernisată” și pictura murală ce-l întruchipează pe regele fotbalului românesc, constănțeanul Gică Hagi.

Cum aveam să aflăm, prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, a purtat tratative pentru încheierea unui parteneriat de extindere a unor astfel de picturi murale și pe alte 10 unități de învățământ din municipiul Constanța. „Pe lângă investițiile serioase care s-au făcut în ultimul timp de către administrația locală, avem și comunitatea constănțeană care se implică și este alături de școală. Prospectăm, împreună cu Primăria Constanța, instituții școlare care să fi fost deja reabilitate, pentru că ne dorim ca aceste picturi murale să devină emblematice pentru unitățile de învățământ din municipiul Constanța și să reprezinte o parte din cultura acestui oraș. Astăzi (miercuri, 10 aprilie – n.r.) a avut loc o primă discuție și am înaintat mai multe propuneri. Vor fi 10 unități de învățământ, dar am solicitat și ca o parte din gardul IȘJ Constanța să intre în discuția respectivă”, a afirmat prof. Sorin Mihai.



După cum am aflat de la prof. Iris Sarchizian, directorul Școlii nr. 38, pictura murală a fost realizată cu sprijinul Asociației Caravana Fericirii. „Minunile se întâmplă!!! Și se întâmplă numai datorită oamenilor inimoși, care pun educația și valorile autentice pe primul loc în viață!!! Un proiect generos, pe care l-am așteptat atât de mult, care a fost posibil datorită oamenilor de valoare, care au transformat visele noastre în realitate! Mulțumirile noastre pentru investiția în terenul de fotbal al școlii se îndreaptă în special domnului Ioan Picu, de la Asociația Caravana Fericirii, fără de care acest proiect nu s-ar fi realizat, doamnei director CCINA, Ruxandra Serescu, reprezentanților BCR și domnului inspector general Sorin Mihai! Începând de astăzi, avem cu toții cea mai frumoasă amintire de la școală: ziua în care bucuria a cuprins toate inimile noastre, iar zâmbetul lor a unit, deopotrivă, copii, părinți, profesori, bunici. Practic, toată comunitatea locală! Totuși, o știm cu toții, cea mai frumoasă oră de la școală rămâne tot ora de sport!”, a declarat prof. Iris Sarchizian, managerul unicei școli din țară care are o pictură murală cu un sportiv român!





Comentează știrea

"regele fotbalului românesc"
10 aprilie

dupa care clasificare ? Pe valoare e discutabil ! de top e cert, dar pina la rege !

dan
11 aprilie

nu prea inteleg de investitii europene la scoala 16, cand este de notorietate ca parintii platesc sume enorme pt dotarea scolii respective. cred ca avem de-a face cu coruptie la nivelul conducerii scolii, impreuna cu presedintele asociatiei parintilor.

Pagina a fost generata in 0.5486 secunde