Agricultură, producţie auto, infrastructură feroviară. INFO economic

133
Agricultură, producţie auto, infrastructură feroviară. INFO economic - 1-1697538355.jpg

Articole de la același autor

l Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a publicat condiţiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanţarea acordată prin Programul naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare Investalim. Cererile de aprobare pentru finanţare vor putea fi depuse de către potenţialii beneficiari începând cu data de 27 octombrie, ora 8.30.

l Producţia de autoturisme, în România, a scăzut cu 1,8% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2022, până la un volum de 375.860 de unităţi, informează Asociaţia Constructorilor de Automobile din România.

Potrivit sursei citate, din totalul consemnat la finele lunii septembrie 2023, Dacia a raportat 234.530 de unităţi produse, în timp ce 141.330 de unităţi aparţin mărcii Ford.

l Zilele Feroviare, cel mai important eveniment feroviar „business to business” din România, reuneşte, la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor române şi europene din domeniu, precum şi specialişti, pentru a discuta despre investiţiile feroviare ce urmează să fie implementate în următorii ani.

România se află într-o poziţie bună pentru a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare. Cu o reţea feroviară extinsă şi un potenţial de creştere semnificativ, ţara noastră are avantaje competitive pentru investitorii europeni, afirmă organizatorul evenimentului, Club Feroviar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5493 secunde