Documentar: 27 septembrie 1909 - inaugurarea oficială a Portului Constanţa
Articole de la același autor
Amenajări ale Portului Constanța de la Marea Neagră începuseră încă din 1857, când autorităţile turce au concesionat construirea Portului Constanţa şi a căii ferate Cernavodă-Constanţa companiei engleze „Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.”.
În 1899, inginerul Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavodă, a fost numit director al lucrărilor Portului Constanța.
La începutul secolului XX, Portul Constanța avea un dig de larg, de 1.377 m lungime, digul de Sud (1.497 m), cu farul roșu, danele de încărcare, mii de metri de cheiuri, silozuri, calea ferată ș.a. Suprafața platformei portuare era de 119 ha.