Aventurile bătrânilor lupi de mare din promoția 1981 a Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân"

Cei mai mulți dintre ei au urcat toate treptele ierarhiei marinărești, ajungând comandanți și șefi mecanici. Prea puțini s-au debarcat definitiv după câteva voiaje, pentru a face carieră în servicii conexe navigației.

Promoția 1981 a prins toate etapele creșterii și dispariției flotei naționale. Cu zece ani înainte, statul comunist demarase faimosul „program naval”, prin care se urmărea dublarea capacității de transport a flotei maritime, prin construcția în țară a navelor de mare capacitate.

În decurs de circa 15 ani, șantierele navale românești, în frunte cu cel din Constanța, au reușit performanța de a tripla parcul naval. La 1 ianuarie 1989, pavilionul românesc ocupa locul 26 între flotele lumii, cu un tonaj brut total de 3.561.000 t. Cele 301 nave maritime ale țării aveau o capacitate de transport de 6.185.000 tdw.

Odată cu trecerea companiilor de navigație din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Fondului Proprietății de Stat, a început criza flotei comerciale. Atunci, a început să se schimbe și viața promoției 1981. Unii dintre navigatori s-au angajat în flotele străine, alții și-au căutat locuri de muncă la uscat ori s-au apucat de afaceri.

Tot marinar m-aș face dacă aș fi tânăr!

Din păcate, la ora fixată pentru întâlnire, în curtea Academiei Navale se aflau doar trei reprezentanți ai promoției. La fel ca și mine, nu aflaseră că întâlnirea a fost amânată pentru altă dată, din cauză că numărul celor care au putut fi contactați și au răspuns invitației de a participa la evenimentul aniversar fusese prea mic.

Dar pentru mine n-a fost un moment ratat, întrucât am avut răgazul să discut cu comandantul de cursă lungă Marin Vasile și șeful mecanic Lucian Burtea despre viața lor de marinari.

L-am întrebat pe clc. Marin Vasile:

- Mai navigați?

- M-a chemat acum două zile o firmă să plec în voiaj. Le-am spus: „Lasă-mă frate!” La 66 de ani nu mai plec pe mare. Ultima dată am navigat acum trei ani. Am fost cu două nave la tăiat, în India.

- Pe ce nave românești ați lucrat?

- Cel mai mult am navigat pe navele din seria podgoriilor: „Cotnari”, „Panciu”, „Focșani” și o dată am fost pe „Drăgășani”. Erau nave de 13.900 tdw, din flota companiei Navrom. Ultima navă românească pe care am navigat – al cărei nume nu mi-l amintesc în acest moment – fusese cumpărată de greci. Îmi aduc aminte că n-avea o palmă de rugină vaporașul acela, dar l-am dus la tăiat. Navele românești pe care am lucrat erau de nota zece; toate făcute în RDG, cu echipamente germane.

- După dispariția flotei naționale, unde ați lucrat?

- Cel mai mult am lucrat pe nave italienești. Plăteau cel mai bine. Am fost și la companii germane, spaniole și franceze. În cariera mea de marinar, m-am confruntat cu numeroase pericole: furtuni, uragane, piraterie. În Marea Arabiei circulam pe coridoarele de navigație aflate sub supravegherea navelor de patrulare, pentru a descuraja atacurile piraterești. În anul 2014, eram pe o navă care transporta armament și praf de pușcă și am fost escortați de un vas indian.

- Veți mai naviga?

- Nici dacă-mi dau 20.000 de euro pe lună nu mă mai duc. M-am săturat. Ce făceai bun era bun. Dar la cea mai mică greșeală, erau în stare să te jupoaie. Armatorii sunt exagerat de răi. Nu țin cont de serviciile pe care le faci pentru ei.

- Regretați ceva din viața de marinar?

- Nu! Iar dacă aș fi tânăr, tot meseria asta aș alege-o! Viața de marinar este deosebit de frumoasă! Nu găsești nicăieri la uscat ceva cu care să se compare.

Șeful mecanic Lucian Burtea a împlinit 64 de ani cu o zi înainte de întâlnirea aniversară. L-am chestionat:

- Care este ultima navă românească pe care ați navigat?

- „Bumbești”, de 25.000 tdw, în anii 1994 – 1996. Apoi, am navigat pe nave sub pavilion Grecia, Liberia, Panama…

- Ați avut parte de aventuri, de experiențe deosebite?

- Ohoo! Am fost răpiți de pirați de două ori, în Somalia și Nigeria. În Somalia se luptau două bande. Mai întâi nava noastră a fost atacată și capturată de o bandă de pirați. Apoi, a venit banda stăpânului mărfii, care era tot somalez, și a declanșat războiul. Au început să zboare gloanțele și grenadele în toate direcțiile. În cele din urmă am fost eliberați. În Nigeria, am fost capturați de niște pirați drogați, care ne-au amenințat că ne împușcă. Faptul că am făcut armata la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân" m-a salvat. Când am văzut că piratul armează Kalașnikov-ul și se pregătește să tragă, am aplecat capul spre stânga. Glonțul mi-a trecut pe lângă ureche, la câțiva milimetri. De la flama armei, partea stângă a capului (părul, urechea) a suferit o arsă. Pirații ne-au eliberat după ce au furat jumătate din marfa pe care o transportam (benzină). În prezent, am contract cu o companie de navigație italiană. Voi mai merge pe mare un an sau doi.

Curios să-i aflu părerea, l-am întrebat:

- Credeți că vom mai avea vreodată o flotă maritimă sub pavilion românesc?

- Da, doar dacă se va reinstaura dictatură. Cei de azi nu fac nimic: doar fură!