Bullying-ul şi hărţuirea sexuală, principalele probleme cu care se confruntă femeile-navigator

7570
1
Bullying-ul şi hărţuirea sexuală, principalele probleme cu care se confruntă femeile-navigator - 1-1692000418.jpg
Femei la bordul navelor. Le găsim încă destul de rar, înfruntând valurile mărilor şi oceanelor lumii. Totuşi, în principal graţie implicării sindicatelor, tot mai multe reprezentante ale sexului frumos devin membri de bază ai echipajelor navelor.

Femeile reprezintă doar aproximativ 2% din forţa de muncă maritimă a lumii, lucrând în principal pe navele de croazieră. De cele mai multe ori, sunt acceptate pe nave sub pavilion de complezenţă, cu salarii mai mici şi destul de puţină protecţie.

„Numărul lor scăzut arată că femeile încă sunt supuse discriminării şi hărţuirii. ITF, sindicatele afiliate şi alte organizaţii internaţionale urmăresc cu atenţie aceste tendinţe şi se străduiesc să protejeze interesele membrelor care numără, la nivel mondial, aproximativ 23.000”, a declarat Adrian Mihălcioiu, preşedintele Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) şi şef al Inspectoratului ITF România.

Bullying-ul şi hărţuirea sexuală sunt principalele probleme cu care se confruntă femeile la bordul navelor. Ce-i de făcut în asemenea situaţie, cum pot fi combătute asemenea practici?

„Un astfel de comportament inacceptabil poate veni de la colegi sau manageri şi reprezintă factori de influenţă cunoscuţi asupra stării de sănătate a victimelor. De la hărţuire, următorul pas este abuzul sexual.

ITF şi multe sindicate din industria maritimă au acum politici care acoperă astfel de evenimente. Le sfătuim pe femeile-navigator să ia legătura cu sindicatul care le reprezintă pentru a primi sfaturi şi susţinerea necesară, atunci când se confruntă cu astfel de probleme”, a explicat Adrian Mihălcioiu.

Dreptul de maternitate

Femeile-navigator trebuie să ştie că şi drepturi, unul dintre cel mai important fiind cel de maternitate.

„Drepturile femeilor diferă, în funcţie de locul de muncă. Dacă navigă sub pavilionul ţării lor, vor fi acoperite de legislaţia ţării respective şi de orice drept garantat prin contractele colective apărate de sindicat. În cazul în care lucrează pe o navă cu pavilion de convenienţă, vor fi acoperite de legislaţia statului de pavilion, care - atenţie! - ar putea să nu acorde niciun drept de maternitate. Cu toate acestea, contractele realizate şi aprobate de ITF garantează un set minim de drepturi.

Important de ştiut: sarcina nu trebuie niciodată tratată ca o boală sau abatere disciplinară, iar testarea de sarcină înainte de angajare încalcă Convenţia 183 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii”, a transmis şeful Inspectoratului ITF România. 

Comentează știrea

Unitate de Masura Piticeasca
14 august 2023
[M][inch]

De privit e interesant si dezideratul foarte limpede. Mesajul e foarte clar, de la [cm] catre [inch] si de acolo discriminarea. Adica trebuie uniformizarea standardului pe tot globul si inlaturarea sensului pur discriminator al Sistemului Imperial. O domnisoara frumoasa de 190cm va fi discriminata daca se prezinta cu 75inch pe tocuri. [adica partea cu 0plus pe cm prezentata obligatoriu si ce ramane adica nesemnificativul imperial cu gandul pur]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5604 secunde