Care material de construcții e mai sănătos: BCA-ul sau cărămida?

18773
28

Articole de la același autor

Care este materialul de construcție cel mai potrivit pentru locuința visurilor noastre? La prima vedere, decizia pare simplă. Avem doar două opțiuni serioase: clasica cărămidă și mult mai tânărul beton celular  autoclavizat (BCA)


În realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate. Dacă îi ascultăm pe producătorii de materiale, arhitecți și constructori constatăm că părerile sunt împărțite, fiind influențate de interese. De aceea, alegerea noastră trebuie să fie ghidată mai curând de fapte, de criterii obiective, de rezultatele cercetărilor științifice.


Cărămida din argilă arsă are o istorie de mii de ani, timp în care a concurat cu succes alte materiale de construcție, precum piatra, chirpiciul și lemnul, impunându-se grație performanțelor sale: rezistență la compresiune și la foc, caracterul ecologic 100%, un grad ridicat de izolație termică și fonică, de rezistență generală și seismică a clădirilor. 


Pe lângă ea, BCA-ul este un prunc. Are doar 93 de ani de existență. Actul său de naștere datează din 1923, mamă și tată fiindu-i arhitectul suedez Johan Axel Eriksson. Din fașă, BCA-ul a demonstrat că este un copil teribil, dotat cu calități superioare bunicii cărămidă. 


Pe baza datelor cercetărilor științifice, specialiștii au stabilit că, în comparație cu celelalte materiale de zidărie, BCA prezintă cel puțin 12 mari avantaje, printre care: faptul că este un bun izolant termic și fonic, că nu permite infiltrarea apei prin structura sa, nu face condens și nu favorizează dezvoltarea ciupercilor, are rezistență mare la foc, nu este poluant, are o greutate specifică mică, nu necesită structuri de rezistență costisitoare, determină economii importante la trasport și la manopera în construcții.


Grație calităților sale, pruncul BCA a început să înghită felii tot mai mari din piață, în dauna celorlalte materiale de construcții. În anul 1978, în România, producția națională de BCA deținea o pondere de 27% în rândul materialelor de zidărie utilizate, pentru ca în 2003 să ajungă la 41%. 


O cercetare finalizată în 2015, de Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași, vine cu noi date în disputa dintre adepții BCA-ului și ai cărămizii. În cadrul studiului au fost evaluate caracteristicile de radioactivitate ale mai multor materiale de construcții: var, ipsos natural, mortar, BCA, beton, diverse roci, agre-gate de balastieră, cărămidă din argilă arsă și argilă. 


Cercetarea pornește de la premisa că toate materialele de construcții au o radioactivitate naturală (conțin o anumită cantitate de radionuclizi). Având în vedere că majoritatea oamenilor petrec 80% din timp în interiorul clădirilor (acasă, la serviciu, la cumpărături, în spațiile de recreere), expunându-se la radioactivitatea naturală provenită din materialele de construcții, este important să se cunoască caracteristicile radioactive ale acestora.


Materialele derivate din roci și soluri conțin radionuclizi naturali din seriile 238U (uraniu) și 232Th (thoriu) precum și radioizotopul 40K (potasiu). În seria uraniului, segmentul de dezintegrare care începe cu 226Ra (radon) este cel mai important. Radonul face parte din seria radioactivă a uraniului și este prezent în materialele de construcții. Fiind un gaz inert, radonul poate ajunge cu ușurință în mediile solide, așa cum sunt materialele de construcții. Nu trebuie să ne alarmăm: doar o fracțiune din radonul produs în volumul acestor materiale ajunge la suprafața lor externă, fiind eliberat în aerul din interiorul încăperilor în care trăim. 


Uniunea Europeană și România au reguli stricte privind producerea, importul și furnizarea de materiale pentru con-strucția de locuințe și alte clădiri sociale. Sunt stabilite anumite concentrații admise de radon, thoriu și potasiu în interiorul clădirilor. În țara noastră, normele sunt chiar mai restrictive. Dacă la nivelul Uniunii Europene, limita maximă a indicelui de radioactivitate admisă este 1, în România limita a fost coborâtă la 0,5. 


Potrivit studiului, valorile medii ale indicilor de radioactivitate ai materialelor analizate (stabilite prin măsurători de laborator) sunt următoarele: vată minerală (0,0235), lemn (0,0473), BCA (0,22), ghips carton (0,48), cărămidă (0,87). Trebuie precizat că, în cazul fiecărui tip de material s-au făcut măsurători pe mai multe sortimente, stabilindu-se o valoare medie. 


Cercetătorii nu se grăbesc să tragă concluzii definitive, considerând că studiul mai trebuie aprofundat. În această etapă, s-a evidențiat că, la toate materialele, concentrațiile radionuclizilor de radiu, thoriu și potasiu se încadrează în zona de valori de la mediu la maxim acceptată în Uniunea Europeană, fără însă a depăși valorile maxime. Dar un lucru este cert, spunem noi: studiul a arătat negru pe alb că BCA-ul are un indice mediu de radio-activitate naturală de aproape patru ori mai mic decât al cărămizii. Iar acest aspect este extrem de important pentru sănătatea noastră. Când veți lua decizia privind viitoarea locuință, gândiți-vă și la studiul universitarilor din Iași.


Comentează știrea

28 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
SIVAJOTHI GNANATHEEVAM
11 iunie 2017
Financial Instrument- Lease BG/SBLC

I have a provider who is ready, willing and able of delivering banking instruments (BG/SBLC) for lease which can be used in all forms of projects. Our bank instrument can be used as collateral to seek for loans from different banks of choice and can be used to engage into ppp trading. For contacting purpose: Contact : Mr. SIVAJOTHI GNANATHEEVAM Email: [email protected] Skype ID: leasingmandate

DOMINION
19 iunie 2017
INVESTIȚII!

INVESTIȚII! Aveți vreo idee de afaceri profitabilă sau o afacere existentă care are nevoie de finanțare? Ajutăm persoanele fizice și companiile să obțină împrumuturi pentru extinderea afacerii și pentru a configura o afacere nouă, între 2 000,00 și 20 000 000,00 $. Obțineți finanțare la o rată a dobânzii la prețuri accesibile de 2%. Pentru mai multe informații, trimiteți-ne un e-mail la: [email protected]

AVANT LOANS
21 august 2017
IMPRUMUT

Aveți un numerar rău sau aveți nevoie de fonduri pentru a plăti facturile, Aveți nevoie de un împrumut personal sau de afaceri fără stres și cu aprobare rapidă? Dacă da, contactați-ne astăzi, deoarece în prezent oferim împrumuturi în numerar la o rată a dobânzii superbă de 2%. Capitalul nostru este garantat și sigur, fericirea clienților noștri este forța noastră, suntem un furnizor de asigurări de renume, legitim și acreditat. Oferim împrumut persoanelor fizice și companiilor care au nevoie de asistență în numerar. Contactați-ne prin e-mail: ([email protected])

Bernard
7 septembrie 2017
BG & SBLC For Lease and Purchase 100% protected.

Are you an individual businessman or a business organisation that wishes to expand in business ??, we offer financial instrument such as BGs, SBLCs,MTNs, LCs, CDs and others on lease and sales at a rate of 4%+2% of the face value and reasonable conditionfrom a genuine provider. You are at liberty to engage our leased facilities into trade programs as well as in signatory project(s) such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Telecommunication and any other project(s) etc. Email:~ [email protected] Skype ID:contact.firstchoice With our financial/bank instrument you can establish line of credit with your bank and/or secure loan for your projects in which our bank instrument will serve collateral in your bank to fund your project. We deliver with time and precision as set forth in the agreement. Our terms and Conditions are reasonable and we work directly with issuing bank lease providers, this instrument can be monetized on your behalf for upto 100% funding. Intermediaries/Consultants/Brokers are welcome to bring their clients and are 100% protected. In complete confidence, we will work together for the benefits of all parties involved. All relevant business information will be provided upon request. BROKERS ARE WELCOME & 100% PROTECTED!!! If Interested kindly contact me via Email:~ [email protected] Skype ID:contact.firstchoice serious enquiry

SARAH MICHAEL
22 septembrie 2017
OFERTA DE IMPRUMUT

Căutați un împrumut autentic? Sunteți în locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! "AVANT CREDIT" oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. Acordăm o sumă maximă de 500.000.000,00 în următoarea monedă: Dolari SUA, Euro și Marii Britanii Mari. Vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul ([email protected]) DATE APLICABILE 1) Numele complet: 2) Țara: 3) Adresa: 4) Stat: 5) Sex: 6) Starea civilă: 7) Ocupatia: 8) Număr de telefon: 9) Poziția actuală în locul locului de muncă: 10) Venit lunar: 11) Suma împrumutului necesară: 12) Durata împrumutului: 13) Scopul împrumutului: 14) Religia: 15) Ați aplicat înainte: 16) Data nașterii: Mulțumesc.

Augusta Ibramhim
3 octombrie 2017
Rata de împrumut cu rată scăzută este

Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați că este una dintre problemele în mâinile creditorilor fals, dar vreau să știți că suntem o companie de încredere care în prezent instituie o schemă în formă de achiziție de împrumut pentru a ajuta diverse persoane fizice precum și organizații care au intenții de renovare, datorii? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? refinanțare? și, de asemenea, crearea de echipamente de afaceri. Sunt o femeie internațională de afaceri și un împrumut care a oferit împrumuturi diferitelor persoane și firme din Europa, Asia, Africa și alte părți ale lumii. Vreau să știți că această companie este o companie autentică cu rezultate bune. De asemenea, doresc să vă informez că nu am fost implicați niciodată în activități de fraudă. și vă pot asigura că ceea ce altă companie nu poate face pentru dvs., o voi face pentru dvs. și vă voi face fericiți și vă veți zâmbi pe față. îți dau cuvântul meu doar să ai încredere în mine și nu vei regreta să faci afaceri cu noi, căutăm mai multe, pentru că suntem aici să ne ocupăm de toate problemele tale financiare, lucru din trecut. Împrumuturile noastre pentru persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile pentru o investiție de afaceri la o rată de 2%. Vreau să utilizez acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și că vom fi dispuși să împrumutăm. Vă rugăm să ne contactați astăzi prin adresa de e-mail: ([email protected]) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, ne puteți contacta astăzi. Suma maximă pe care o împrumuta este de 400.000.000,00 în următoarele Moneda: Statele Unite, Euro și Marea Britanie DATA APLICATĂ 1) Numele complet: ........................... 2) Țara: ................................. 3) Adresa: ................................ 4) Statul: ................................ 5) Sex: ..................................... 6) Starea civilă: ........................... 7) Ocupația: ................................ 8) Numărul de telefon: .......................... 9) Poziția curentă a postului: .................................... 10) Venit lunar: ................................. 11) Valoarea creditului solicitat: ............................... 12) Durata împrumutului: .......................................... 13) Scopul creditului: ........................................ 14) Religia: .............................................. ............. 15) Ați aplicat înainte: ................................. 16) Data nașterii: ..........................................

Loana George
3 octombrie 2017
Rata de împrumut cu rată scăzută este

OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE. Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară sau Aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o mică afacere și o afacere medie? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale și alte instituții financiare ?. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: [email protected] Creditele noastre sunt bine asigurate pentru ca securitatea maxima este prioritatea noastra. Obiectivul nostru principal este de a va ajuta sa obtineti serviciile pe care le meritati. Programul nostru este cel mai rapid mod de a obtine ceea ce aveti nevoie intr-o clipa. Reduceți-vă plățile pentru a ușura efortul pentru cheltuielile dvs. lunare. Obțineți flexibilitate cu care puteți utiliza pentru orice scop de la vacanțe, la educație, la achiziții unice. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: [email protected] Oferim o gama larga de servicii financiare care include: Planificarea afacerii, Finante comerciale si de dezvoltare, Imobiliare si ipoteci, Imprumuturi de consolidare a datoriilor, Credite pentru afaceri, Imprumuturi private, Credite de refinantare la domiciliu cu dobanda redusa la 1.00% juridice. Obțineți cele mai bune pentru familia dvs. și propria casa de vis, precum și cu schema noastră generală de împrumut. Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: [email protected] OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: [email protected] Vă rugăm să ne scrieți înapoi cu informațiile despre împrumut; - Numele intreg: - Suma imprumutata necesara: - Durata împrumutului: - Scopul împrumutului: - Oras-tara: - Telefon: - Cum ați auzit despre noi: Dacă sunteți interesat să obțineți un împrumut, atunci vă rugăm să ne scrieți cu nevoia de împrumut. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații: [email protected] Cu stimă, Doamna Loana George [email protected] Solicitanții interesați ar trebui să ne contacteze prin e-mail: [email protected]

Augusta Ibramhim
12 octombrie 2017
Rata de împrumut cu rată scăzută este

Îmi pare rău pentru ceea ce ați trecut înainte, infectați această problemă în mâinile creditorilor falși, vă asigur aici 100% suntem o companie de încredere care în prezent înființează o schemă în formă de împrumut pentru a ajuta diverse persoane precum și organizațiile care au intenții de renovare, datorii? Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă plăti datoria sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost refuzat de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de credit ipotecar? refinanțare? și, de asemenea, crearea de echipamente de afaceri. Sunt o femeie internațională de afaceri și un împrumut care a oferit împrumuturi diferitelor persoane și firme din Europa, Asia, Africa și alte părți ale lumii. Vreau să știți că această companie este o companie autentică cu rezultate bune. De asemenea, doresc să vă informez că nu am fost implicați niciodată în activități de fraudă. și vă pot asigura că ceea ce altă companie nu poate face pentru dvs., o voi face pentru dvs. și vă voi face fericiți și vă veți zâmbi pe față. îți dau cuvântul meu doar să ai încredere în mine și nu vei regreta să faci afaceri cu noi, căutăm mai multe, pentru că suntem aici pentru a rezolva toate problemele tale financiare, un lucru din trecut. Împrumuturile noastre pentru persoanele care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile pentru o investiție de afaceri la o rată de 2%. Vreau să folosesc acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și că vom fi dispuși să împrumutăm. Vă rugăm să ne contactați astăzi prin adresa de e-mail: ([email protected])

Loana George
12 octombrie 2017
Rata de împrumut cu rată scăzută este

O zi buna, Sunteți un bărbat sau o femeie de afaceri? Sunteți în orice situație financiară sau aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere? Aveți nevoie de împrumut pentru a vă rezolva datoriile sau pentru a vă plăti facturile sau pentru a începe o afacere frumoasă? Aveți un scor de credit scăzut și sunteți gata să obțineți împrumut de capital de la băncile locale / alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut sau de finanțare pentru orice motiv, cum ar fi * Imprumut personal * Împrumut de afaceri * Împrumut de capital propriu * Împrumut de consolidare a datoriei Acordăm împrumut companiilor, entităților private și persoanelor fizice cu dobândă redusă și rate accesibile de 2%. Ne puteți contacta prin e-mail prin: Mrs. Loana George ([email protected])

FRED
18 octombrie 2017
Geniune BG/SBLC for Lease and Purchase

We can help facilitate the financial service bank instrument SBLC /BG, We remain the best financial consulting company with years of experience in the international and local finance market. We have become the hallmark of excellent service in this industry with trusted and genuine FCA registered SBLC Providers who have truly succeeded in creating significant value for all clients and brokers involved in leasing or purchasing sblc . We issue from Top rated world Banks and also work with brokers and agents with 100% healthy commissions paid on every deal. Leasing SBLC : 4% +2% Purchasing SBLC : 32% +2% DESCRIPTION OF INSTRUMENTS: 1. Instrument: Bank Guarantee (BG/SBLC) 2. Total Face Value : Please inform us 3. Issuing Bank: HSBC, Barclays London or Deutsche Bank Frankfurt or any Top 25 WEB 4. Age: One Year, One Day 5. Leasing / Selling SBLC / BG 6. Delivery: SWIFT MT799/MT760. 7. Payment: MT-103. 8. Hard Copy: Bonded Courier within 7 banking days. All relevant business information will be provided upon request and we are ready to forward to you the DOA/CONTRACT of work once you inform us if you will be Leasing or Purchasing. Best Regards NAME;Fred Stones E MAIL;[email protected] .skype:fredforrealasurance403

28 comentarii. Pagina 2 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.3211 secunde