De ce vrea Guvernul Ciucă să bage 100 de milioane de euro într-o afacere care s-a dovedit a fi păguboasă?

931

Articole de la același autor

Casa Română de Comerț Agroalimentar „Unirea” - un proiect eșuat al Guvernului Dăncilă, lansat, în decembrie 2018, la inițiativa ministrului agriculturii Petre Daea – ar fi rămas în anonimat, dacă actuala coaliție de guvernare n-ar fi decis să-l bage în seamă. Și nu oricum! Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că unitatea va primi – țineți-vă bine, stimați cititori, să nu cădeți pe jos! - o capitalizare de 100 de milioane de euro, de la bugetul de stat, începând cu data de 1 august.

Un obiectiv înălțător

La data de 7 Ianuarie 2019, când societatea a fost înscrisă la Oficiul Național al Registrului Comerțului, statul român a vărsat în conturile sale un capital social de 93.100.000 lei, bani proveniți de la bugetul de stat, adică din taxele și impozitele achitate de contribuabili.

Ce a făcut „Unirea” cu banii? Hai să intrăm pe site-ul său și să o lăsăm să ne povestească singură!

Mai întâi, societatea ne anunță că obiectivul său este: „Creșterea gradului de acoperire a consumului de alimente din producția internă și redobândirea statutului de exportator agroalimentar”. Apoi se prezintă ca fiind: „O structură comercială puternică, de interes național, menită să contribuie pro-activ la implementarea politicii agricole naționale prin valorificarea integrată și integrală a imensului potențial de care dispune România, respectând direcțiile strategice și valorizând superior Politica Agrară Comună a Uniunii Europene.” După care, ne povestește că activitatea sa se bazează pe trei piloni:

- o rețea de clustere agricole având în structură cel puțin un centru de distribuție și colectare a produselor agricole. „Funcția de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agro-chimice, servicii de mecanizare, resurse umane și financiare etc.) dar și de a asigura achiziționarea pe loc și la prețul corect al pieței toate produsele agricole rezultate”;

- o rețea de centre regionale de însilozare, depozitare și procesare industrială;

- o rețea națională de magazine în centrele de mare consum.

Restructurarea noului născut

Dar oare structurile acestea, descrise atât de frumos, există în realitate, funcționează? Din hotărârile adunărilor generale ale acționarilor aflăm că „Unirea” a decis, în septembrie și octombrie 2019, să înființeze:

- un „punct de colectare” în localitatea Chilia Veche din județul Tulcea;

- un depozit în comuna Gruiu, din județul Ilfov,

- câte un magazin în sectorul 1 din București, în Sibiu și Slatina.

- o sucursală la Tulcea, specializată în comerțul angro al peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea și vânzarea lor.

Dar la scurt timp, mai exact începând din luna aprilie 2020, a fost declanșată o acțiune de restructurare și reorganizare a societății care abia ce încheiase primul an de viață, în scopul reducerii pierderilor financiare. Astfel s-a decis închiderea punctelor de lucru abia înființate în comuna Gruiu, în Slatina, Sibiu și în București și desființarea a 42 de locuri de muncă. Totodată s-a decis și închiderea Sucursalei Tulcea și a punctelor de lucru, fiind desființate alte 27 de posturi din organigramă.

O activitate păguboasă

Bilanțurile financiar-contabile publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor demonstrează că „Unirea” a desfășurat o activitate total păguboasă: Iată, în anul 2019 a obținut venituri totale de 1.912.539 de lei, iar în 2020, de 3.082.646 de lei. Nivelul extrem de scăzut al acestora demonstrează că societatea este foarte, foarte departe de atingerea scopului nobil pentru care a fost înființată.

Dar dacă veniturile societății au fost foarte mici, în schimb cheltuielile au fost de 4,74 ori mai mari decât acestea, în 2019, și de 2,76 ori mai mari, în 2020. Astfel că societatea a înregistrat o pierdere brută de 7.157.014 de lei, în primul an de activitate, și de 5.412.881 de lei, în cel de al doilea. În plus, datoriile sale au ajuns la 352.862 de lei, la finalul lui 2020.

O explicație a situației financiare păguboase ne-a oferit-o un document al societății, din care aflăm că, deși „Unirea” avea o organigramă aprobată de numai 22 de posturi, conducerea executivă din perioada ianuarie-noiembrie 2019 a angajat, în mod abuziv, 60 de lucrători în noiembrie 2019, fără criterii de studii și competențe.

O societate „în curs de actualizare”

Se pune întrebarea dacă la trei ani de la înființare societatea statului român dă semne că își îndeplinește cât de cât obiectivul pentru care a fost înființată. Cu alte cuvinte, au început producătorii români să își desfacă produsele și să se aprovizioneze cu cele necesare prin intermediul Casei Române de Comerț Agroalimentar „Unirea”? Răspunsul ni l-a dat chiar societatea. Cele 11 pagini cu oferte de produse (pește, legume, lactate, fructe, semințe, îngrășăminte, furaje, utilaje agricole, consultanță surse de finanțare, scule și motorină) de pe site-ul său de prezentare te întâmpină cu același anunț: „Pagină în curs de actualizare”.

Astfel stând lucrurile, se naște întrebarea: oare de ce vrea Guvernul Ciucă să bage 100 de milioane de euro în această afacere păguboasă?



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6274 secunde