Dezbatere cu parlamentarii europeni, la CCINA Constanța

321
Dezbatere cu parlamentarii europeni, la CCINA Constanța - dezbaterecuparlamentariieuropeni-1653500937.jpg

Articole de la același autor

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a găzduit o dezbatere pe probleme de interes general pentru județul nostru. Ruxandra Serescu, directorul general al CCINA, a primit vizita oficială a delegației Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European și a comisiilor pentru transporturi și infrastructură, respectiv pentru antreprenoriat și turism din Senatul României. La dezbatere au participat Ionuț Rusu – viceprimarul Constanței, Manfred Seitz – directorul general al Comisiei Dunării, precum și reprezentanți ai operatorilor portuari.

În cadrul întâlnirii au fost punctate demersurile necesare în vederea obținerii de fonduri nerambursabile pentru infrastructură, pentru rețeaua feroviară, transportul fluvial și dezvoltarea turismului. Cei prezenți au subliniat poziția și importanța strategică ale județului Constanța pentru întreaga țară și potențialul turismului neexploatat la adevărata valoare.

Dezbaterile s-au încheiat cu concluzia necesității colaborării dintre autoritățile statului de la nivel local și central cu reprezentanții mediului de afaceri, pentru atragerea de finanțări europene. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5388 secunde