Economia merge la psiholog

"Trebuie schimbată mentalitatea salariaților!" În ultimele două de-cenii, am auzit de zeci de ori repetată această afirmație. Toți cei aflații într-o funcție de conducere, fie că sunt miniștri, patroni, administratori ori directori, par să aibă probleme cu psihologia subor-donaților.

Pentru capitalul privat în ascensiune, psihologia de "lucrător la stat" moștenită de forța de muncă, a fost multă vreme considerată o piedică în calea performanței economice.

Interesant este că tocmai foștii angajați ai întreprinderilor de stat, deveniți peste noapte capitaliști, au conștientizat faptul că econo-mia de piață are nevoie de o cu totul altă psihologie. Știau din experiență că lipsa inițiativei, fuga de răspundere, superficialitatea, evitarea sarcinilor, respingerea noului, automulțumirea profesională reprezintă adevărate bariere în calea creșterii producției, pro-ductivității, calității și a profitului.

Despre importanța mentalităților, a atitudinilor și a motivației muncii în organizațiile economice moderne s-au scris mii de volume de sociologie și psihologie. Cerce-tători de prestigiu au elaborat proceduri de schimbare a psiholo-giei muncii, care pornesc de la modificarea cadrului instituțional al activităților economice, ajungând la metodele de motivare a comportamentelor dezirabile și la tehnicile educaționale. Marile corporații apelează la serviciile specialiștilor din științele sociale pentru a afla cum pot utiliza mai bine pârghiile socio-psihologice în activitatea de zi cu zi, multe dintre ele dezvoltând programe de schimbare a mentalității.

Deși recunosc rolul factorilor socio-psihologici în activitatea economică, extrem de puține instituții și companii românești apelează la sprijinul specialiștilor în sociologie și psihologie pentru a-și fundamenta politicile organizaționale. De regulă, în procesul decizional, se preferă amatorismul sociologic și psihologia după ureche.

Iată un astfel de exemplu. În urmă cu câțiva ani, când au decis creșterea lefurilor magistraților, guvernanții au făcut apel la cunoștințele de psihologie, susținând că: "Dacă vor avea salarii mari, judecătorii nu vor mai fi tentați să se lase corupți."

Argumentul invocat nu are nicio bază științifică, sprijinindu-se pe o falsă teorie socio-psihologică privind cauzele și motivația corupției. Cea mai bună dovadă este existența așa numitei "corupții la vârf", în care sunt implicați cei aflați în posturi înalte sau de mare răspundere, în posturi bine plătite, care asigură un standard de viață ridicat. Nu lipsa mijloacelor de trai îl determină pe un ministru, primar, președinte de consiliu județean, judecător, procuror, director de instituție sau de companie de stat să se lase corupt.

Jaful din economia națională, privatizările și retrocedările fraudu-loase, licitațiile cu dedicație nu sunt opera unor oameni care au furat pentru că n-au avut ce mânca, iar miliardarii de carton nu s-au născut din rândul oamenilor străzii sau al celor ce trăiesc din salariul minim pe economie.

Iată un alt exemplu de ama-torism socio-psihologic, ridicat la rang de lege. Guvernul Ponta dorește ca viitorii inspectori antifraudă să fie virtuoși până în măduva oaselor. Proiectul de OUG privind reorganizarea ANAF prevedea ca selecția lor să se facă în baza unui examen psihologic complex, iar personalul de conducere să promoveze evaluările de integritate, inclusiv de tip poligraf.

Probabil că s-a găsit cineva care să le atragă atenția inițiatorilor actului normativ că testul poligraf nu poate utilizat pentru a vedea dacă o persoană e incoruptibilă sau nu, căci s-a renunțat la el.

În forma finală, OUG nr. 74/2013 prevede ca inspectorii antifraudă să fie evaluați psihologic, inclusiv din punct de vedere al com-portamentului simulat (sic!), și să promoveze examenul de inte-gritate.

În privința testelor de integritate, autoritățile nu trebuie să se aștepte la minuni. Aceste instrumente măsoară atitudinile, predispoziția persoanei de a fura, de a mitui sau a se lăsa mituită, de a încălca legea în general. Faptul că o persoană manifestă o înclinație mai scăzută spre comiterea unei ilegalități, nu înseamnă că este incoruptibilă. Istoria este plină de oameni integri, care au trecut bariera moralității și a legii în clipa în care li s-a oferit șansa de a se lăsa mituiți, având convingerea că nimeni nu va descoperi fapta lor.

Statisticile arată că există corupție oriunde în lume, inclusiv în statele cu tradiție în utilizarea științelor socio-psihologice în economie. Acest lucru demonstrează că testele de integritate nu sunt infailibile, că trebuie privite cu o anumită rezervă de beneficiarii lor.