Guvernul s-a răzgândit. Nu mai taie banii pentru Casa Verde Fotovoltaice

210
Guvernul s-a răzgândit. Nu mai taie banii pentru Casa Verde Fotovoltaice - fond-casa-verde-fotovoltaice-1702925538.jpg

Articole de la același autor

Nu mai scade plafonul pentru programul Casa Verde. După ce a publicat proiectul care prevede înjumătățirea primelor de casare în Programul Rabla și a celor oferite ca subvenție pentru instalarea de panouri fotovoltaice, Guvernul a revenit și renunță la aceste modificări. Potrivit unor surse guvernamentale, sumele alocate în 2024 vor fi la fel ca sumele din 2023.

Sprijinul din partea statului va fi tot de 20.000 de lei, deşi iniţial se vorbea de o reducere până la 10.000 de lei. Firma care a dat în judecată Administrația Fondului de Mediu din cauză că nu a fost confirmată ca instalator în program s-a retras din proces, ceea ce înseamnă că programul Casa Verde Fotovoltaice poate să fie reluat. Sunt 87.000 de beneficiari care aşteaptă să-şi monteze panouri fotovoltaice şi care s-au înscris în această etapă. Cel mai probabil, începând din ianuarie 2024 se vor monta şi primele panouri fotovoltaice. Proiectul de ordonanță de urgență publicat miercuri prevedea reducerea la jumătate a valorii tichetelor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice.

"În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională este în sumă de 10.000 lei/ solicitant", se preciza în OUG publicată miercuri.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.5614 secunde