"Mulțumesc din adâncul inimii mele îndurerate. Toți navigatorii ar trebui să știe ce faceți pentru ei!"

582
11

Articole de la același autor

"Vă mulțumesc din toată inima și nu am cuvinte să exprim ceea ce ați însemnat pentru mine, în complicatul meu accident. Și de aceea mă rog la bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și binecuvântare." Acesta este mesajul pe care o navigatoare (cabin-stewardess) l-a transmis, în luna octombrie 2017, Sindicatului Liber al Navigatorilor.

v v v

Criza parcă fără de sfârșit din shipping-ul internațional, începută la mijlocul anului 2008, a adus valuri de nenorociri în viața navigatorilor. A crescut exploziv numărul navelor și echipajelor abandonate, al marinarilor înșelați și neplătiți, al cazurilor de încălcare a prevederilor contractuale de către armatori. Pe fondul reducerii dramatice a ofertei de locuri de muncă, rechinii din shipping-ul internațional au profitat de disperarea și ignoranța multora dintre navigatori, trimițându-i pe mare fără contracte de muncă sau cu contracte ale căror clauze sunt cu mult sub standardele internaționale.

Drept urmare, în ultimii ani, numărul navigatorilor români care apelează la ajutorul sindicatului a crescut, dovadă fiind corespondența purtată telefonic și on-line, cu aceștia. Spre exemplu, numărul mesajelor transmise electronic de la și către SLN a fost de 5.875, în 2016, pentru ca în anul 2017 să crească cu aproape 69%, până la 9.912.

Ce vor navigatorii de la sindicat? "În anul 2016, pe primele trei poziții în topul mesajelor primite se aflau, în ordine: neplata salariilor, căutarea unui loc de muncă și solicitarea informațiilor despre nave și armatori. În 2017, cele mai frecvente au fost mesajele despre neplata salariilor, fiind urmate de solicitarea de informații despre nave și armatori și de căutarea unui loc de muncă", a declarat Adrian Mihălcioiu, președintele SLN și șef al Inspectoratului ITF - România.

Totodată a crescut numărul cazurilor în care sindicatul s-a implicat și pe care le-a rezolvat. "Spre exemplu, dacă în anul 2016, suma totală a drepturilor bănești recuperate de SLN pentru navigatori a fost de 381.968 de dolari, în 2017 aceasta a crescut de aproape două ori și jumătate, ajungând la 926.419 de dolari", a precizat liderul de sindicat.

Printre numeroasele cazuri grele rezolvate de SLN, se numără și cel al ofițerului mecanic I, Nicolae Tatu, care fusese angajat pe nava "Pelagos", sub pavilion Malta.

În octombrie 2015, acesta s-a simțit rău - relatează Mihălcioiu. Acuza dureri la inimă. Drept urmare, a fost dus la un spital, în Qatar, unde s-a intervenit chirurgical, fiindu-i implantate patru stent-uri. Chiar a doua zi după operație, ofițerul a fost dus la un hotel din Qatar, fără să i se asigure asistența medicală corespunzătoare. După o săptămână, bolnavul a fost readus la spital pentru un control medical, după care a fost trimis, din nou, la hotel, fără asistență medicală. Dar la câteva zile după aceea, pe 8 noiembrie 2015, ofițerul a fost găsit mort, în cameră, de către personalul hotelului.

Pentru că în bagajele sale a fost găsit un flacon de Aspenter, asiguratorii și armatorii au decis că decedatul suferise de inimă, boală nedeclarată la plecare. Decizia lor contrazicea documentele medicale, care arătau că Nicolae Tatu nu suferise vreodată de vreo boală a inimii. În baza acestui neadevăr, asigurarea pe care o avea ofițerul în contractul de tip ITF a fost anulată, iar familiei i s-a oferit o sumă infimă ca ajutor din partea companiei.

Ofițerul lăsase în urma sa o soție fără serviciu și o fată bolnavă, diagnosticată cu o boală rară. Familia nu mai avea niciun sprijin material.

Cazul a fost semnalat sindicatului abia în luna ianuarie 2016, iar acesta a început să-i contacteze pe cei implicați. Armatorul, asiguratorul, agenția de crewing și avocații acesteia susțineau, în continuare, teoria bolii nedeclarate și că nu au ce să facă. Între timp, sindicatul din țara de origine a armatorului, cel care semnase contractul colectiv de muncă de tip ITF, se mulțumise să poarte o corespondență sterilă cu armatorul, să ceară și să transmită documente.

Salariile ofițerului nu fuseseră plătite la zi. Familia era disperată. Fusese nevoită să achite transportul corpului neînsuflețit până în România, inclusiv costul parțial al transportului bagajelor. Cu mare greutate, familiei îi fuseseră achitate cheltuielile de înmormântare.

"Aceasta era situația când am preluat cazul. Au urmat săptămâni și luni de schimburi de documente, de cereri și refuzuri din partea companiei, până când, ca ultimă soluție, am apelat la avocatul Mike Colomb, din Statele Unite, prietenul sindicatului. Din acel moment compania a început să facă diferite oferte către familie. Sfătuită de sindicat, aceasta a refuzat, rând pe rând, sumele de 4.000, 10.000 și, mai apoi, de 18.000 de dolari. Declarațiile, documentele și evidențele adunate la dosarul premergător procesului ce urma să aibă loc la o instanță din SUA au determinat compania, la sfatul avocaților ei, să-i acorde familiei compensația de deces prevăzută în contractul de îmbarcare tip ITF, care fusese semnat de navigator, și să-i ramburseze toate cheltuielile făcute", povestește Mihălcioiu.

După rezolvarea cazului, soția decedatului i-a transmis sindicatului următorul mesaj: "Nicolae era sprijinul nostru pentru tratamentele fiicei noastre. Acesta s-a dus, dar am avut un sprijin unic din partea Sindicatului Liber al Navigatorilor, care ne-a permis să facem cele lumești pentru soțul meu și ca fata noastră să poată trăi. Mulțumesc din adâncul inimii mele îndurerate. Toți navigatorii ar trebui să știe ce faceți pentru ei!"

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
CUNOSATOR
12 decembrie 2017
GSP

STIMATE DOMNULE GEORGE ,CU RESPECT VA INFORMEZ CA GSP ARE SINDICAT PROPRIU !

Răspuns la: GSP
Adăugat de : George, 10 decembrie 2017
Atunci cand o sa fie rezolvate problemele companiei locale GSP ... numai atunci o sa fie crezute astfel de cazuri. Acum sunt catalogate gen...
11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.634 secunde