Optimism în debutul de sezon estival! Peste 80.000 de turişti, aşteptaţi pe litoral, în mini-vacanţa de 1 Mai

854

Articole de la același autor

Pregătirile pentru mini-vacanţa de 1 Mai au intrat în linie dreaptă, iar agenţii economici din industria ospitalităţii îi întâmpină pe turişti cu braţele deschise. Cum se anunţă a fi sezonul estival, care sunt staţiunile de top, ce evenimente va găzdui litoralul românesc, aflat într-o aprigă concurenţă cu ofertele din Grecia, Turcia sau Bulgaria? Întrebări care îşi aşteaptă răspunsul.

După ce, anul trecut, startul sezonului estival s-a dat la Constanţa, în portul Tomis, de data aceasta, „momentul T zero” a fost marcat la Hotelul Citadel Boutique din Eforie Nord.

„Nu am ales întâmplător această locaţie. Anul trecut, Eforie Nord şi Costineşti au fost vedetele litoralului, aşa că am decis să venim aici, iar de 1 Mai 2024, să mergem în Staţiunea Tineretului”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Corina Martin, secretar general FPIOR şi preşedinte de onoare RESTO Constanţa.

Prin vocea lui George Lică, preşedintele Asociaţiei Patronale Eforia Turistică, operatorii anunţă că se aşteaptă la un sezon 2023 foarte bun.

„La Eforie vin în special familii cu copii. Suntem optimişti, mai ales că, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, am înregistrat o creştere a rezervărilor cu 10-15%. Eforie s-a dezvoltat de la an la an, apar noi unităţi de patru stele, cu SPA şi multe alte facilităţi, chiar şi cu servicii all-inclusive, pentru a contracara ofertele din Bulgaria sau Turcia.

Plaja s-a extins, arată bine, faleza s-a modernizat, există şi pistă pentru biciclete. Cât despre tarife, acestea au crescut doar în raport cu inflaţia, 10-15%, nu e interesul nimănui să-i speriem pe turişti cu sume exagerate, ci să-i fidelizăm, sunt familii care vin aici de ani de zile.

Majoritatea locaţiilor se vor deschide de 1 Mai, iar preţurile încep de la 100-120-140 lei/noapte la o unitate de 1-2 stele şi ajung la 500-600 lei/noapte la un hotel de patru stele. Mai avem însă de lucrat la capitolul divertisment, să putem oferi turiştilor mai multe evenimente”, a declarat George Lică.

Vacanţă la Costineşti, cu bani puţini

Aceeaşi notă de optimism l-a caracterizat şi pe Marinel Ilie, vicepreşedintele Asociaţiei Patronale Costineşti, acesta punând accent în special pe evenimentele care urmează a fi derulate în Staţiunea Tineretului.

„Între 27 Aprilie şi 1 Mai, vom găzdui unul dintre cele mai mari festivaluri din România: Beach, Please!, ediţia a doua, care va reuni peste 100 de artişti, vedete naţionale şi internaţionale. Faţă de anul trecut, am instalat un cort suplimentar, vor fi 13 ore de muzică pe zi.

Între 28 şi 30 Aprilie, trupe îndrăgite, precum Vama, Viţa de Vie, Bucovina sau Bosquito vor concerta în cadrul May, Be Rock, astfel că anticipăm un număr total de 50.000 de turişti”, a explicat Marinel Ilie.

Acesta a prezentat în culori vii peisajul cu care sunt întâmpinaţi oaspeţii la Costineşti, deşi, recent, ministrul Turismului, Daniel Cadariu, aprecia că siguranţa turiştilor este pusă în pericol.

„Costineştiul este o staţiune ieftină, unde poţi sta cu bani puţini. Există restaurante cu specific pescăresc, terase, posibilităţi multiple de agrement. S-au făcut asfaltări, aşteptăm şi extinderea plajelor.

În privinţa declaraţiilor ministrului Turismului, pot spune că acelea sunt cazuri izolate, active ale fostului BTT, care nu sunt în «curtea» administraţiei locale. Acolo sunt două societăţi comerciale care trebuie să-şi facă singure organizarea şi să îşi rezolve problemele”, a explicat Marinel Ilie. 




Îşi mai revine Mamaia din pumni?

La final, Corina Martin a vorbit despre perspectivele staţiunii Mamaia, cea care a înregistrat o cădere uriaşă în sezonul precedent.

„Mamaia a suferit, anul trecut, o mare pierdere de imagine. Cauzele se cunosc, ideea nefericită a regulamentului de parcare şi extinderea plajelor, care a creat un mare deserviciu. Pentru sezonul care stă să înceapă, ne dorim să-i atragem pe turişti printr-un număr cât mai mare de evenimente. Începem cu Sunwaves Festival, un festival cu notorietate, din 27 aprilie până în 3 mai, pe plaja Enigma, unde mizăm pe prezenţa a 10.000 de turişti din străinătate, mari iubitori de muzică electronică. Va mai fi şi un festival al gastronomiei, astfel că, în total, aşteptăm la Mamaia, cazaţi la hoteluri sau în apartamentele personale, aproximativ 30.000 de turişti. În privinţa preţurilor, de 1 Mai, pentru două nopţi de cazare, preţul de pornire este de 160 de lei/persoană, dar ajunge şi la 2.000 de lei, în funcţie de clasificarea unităţii şi de serviciile oferite”, a declarat Corina Martin.

Aceasta a adăugat că organizaţia pe care o reprezintă susţine menţinerea Ministerului Turismului, dar să fie condus de un specialist.

XXX

Aşadar, mult optimism în prag de debut al sezonului estival, doar în mini-vacanţa de 1 Mai fiind aşteptaţi, din Mamaia până-n Vama Veche, aproximativ 80.000 de turişti. Vor alege românii să vină pe litoral, în detrimentul Bulgariei sau Turciei? Vom afla cât de curând! 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4214 secunde