Puncte importante pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor companiei Oil Terminal, eveniment ca va avea loc în data de 28 noiembrie, de la orele 11:00, în sala de ședințe de la sediul societății, strada Caraiman nr. 2, Constanța.
Astfel, primul punct pe listă îl reprezintă informarea cu privire la împlinirea termenului general de prescripție asupra dreptului acționarilor Oil Terminal SA de a solicita plata dividendelor cuvenite și neridicate aferente exercițiului financiar 2021.
Împuternicirea președintelui de ședință să semneze hotărârile adunării, împuternicirea directorului general al societății să semneze documentele necesare privind înregistrarea hotărârilor adunării generale a acționarilor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și pentru efectuarea formalităților privind publicarea acestor hotărâri și stabilirea datei de 19 decembrie 2025, ca data de înregistrare, și a datei de 18 decembrie 2025, ca ex-date în conformitate cu prevederile legale, completează ordinea de zi.
„În cazul în care, la data de 28 noiembrie 2025, nu sunt îndeplinite condițiile de cvorum prevăzute de lege, următoarea Adunare Generala Ordinară a Acționarilor se va desfășura în data de 02.12.2025, orele 11:00, în același loc și cu aceeași ordine de zi.
Sunt îndreptățiți să participe la lucrările adunării toți acționarii înscriși în registrul acționarilor ținut și eliberat de către Depozitarul Central, la sfârșitul zilei de 17 noiembrie 2025, zi stabilită ca dată de referință“, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori București, document semnat de directorul general al companiei Oil Terminal, Sorin Viorel Ciutureanu.