Amenzi aplicate de Poliția Locală şoferilor din Constanţa

176
Amenzi aplicate de Poliția Locală şoferilor din Constanţa - amenziaplicate-1649357988.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat, în numai câteva zile, 118 sancțiuni în valoare de 58.552 lei.

Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform HCL 463/2021. „Circulația fără a deține autorizație valabilă de folosire a tramei stradale și după caz, fără obținerea avizului de traseu sau neprezentarea acestora la solicitarea persoanelor abilitate să efectueze controlul constituie contravenție. Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar, prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom și magazinele Inmedio din municipiul Constanța, în numerar, prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale sau online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax”, explică reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Verificarea autenticității autorizației de circulație emise se poate efectua pe site-ul www.spit-ct.ro la secțiunea „Servicii online” - „Verifică Document Emis” – „Autorizații Circulație”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5981 secunde