Armata caută rezerviști militari! Câți bani primesc aceștia

3630
Armata desfășoară o campanie suplimentară de recrutare și selecție, pentru ocuparea a 444 de locuri de rezerviști voluntari, rămase disponibile la nivelul întregii țări. Drept pentru care, cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă și să fie maiștri militari, subofițeri, gradați sau soldați sunt așteptați la Centrul Militar Zonal Constanța până pe 21 ianuarie.

În vara lui 2021, Ministerul Apărării Naționale a lansat o campanie națională de recrutare și selecție a rezerviștilor voluntari. Concret, rezerviștii voluntari sunt persoanele care efectuează stagiul militar voluntar – care în trecut era obligatoriu! – iar ulterior sunt trecuți în rezervă, urmând să fie solicitați la nevoie. Între Armată și fiecare rezervist se încheie un contract pe o perioadă de trei ani, iar în primele luni are loc instruirea.

În iunie 2021 au fost anunțate ca fiind disponibile 775 de locuri pentru maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați.

De la acea dată până în prezent, în urma probelor eliminatorii, au fost ocupate doar 331 de locuri. Drept pentru care, la începutul lui 2022, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au anunțat o campanie suplimentară de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă.

„Scopul campaniei de recrutare este ocuparea celor 444 de locuri de rezervişti voluntari (maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), rămase disponibile în unităţi militare din 15 judeţe - Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea și Vrancea. Detalii suplimentare cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice procesului de recrutare, selecţie şi instruire, inclusiv asupra modului de aplicare a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei cu noul coronavirus (COVID-19), pot fi obținute de la sediul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Câți bani primește un rezervist voluntar

Una dintre principalele întrebări pe care le adresează cetățenii atunci când solicită informații despre rezerviștii voluntari vizează remunerația: „Câți bani voi primi?”. Ei bine, potrivit reprezentanților Armatei, rezerviștii voluntari beneficiază de indemnizație de instalare egală cu solda de grad. În perioada când nu participă la instrucțiuni, un rezervist primește 30% din solda de funcție. Adică, atunci când va participa la instrucțiuni va primi în jur de 1.800 de lei, în cazul soldaților, sau 2.400 de lei, în cazul subofițerilor, iar ulterior, pe durata contractului, când va sta acasă, va primi în jur de 540 de lei, în cazul soldaților și 720 de lei, în cazul subofițerilor.

Schimbări legislative pentru a face cariera militară mai „atractivă”

Reprezentanții M.Ap.N. atrag atenția însă că anul trecut au intrat în vigoare o serie de măsuri, care au drept scop creșterea atractivității serviciului militar ca și rezervist voluntar. Dintre aceste măsuri, menționăm: „creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30% din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut; creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad; eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului; eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate; crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă”.

La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie; permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist. Nu este necesară experienţa militară anterioară.

Procesul de recrutare și selecție se va desfășura până pe 21 ianuarie 2022. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1802 secunde