Constănţeni, păziţi-vă buzunarele! Tânăr de 23 de ani, recidivist, din nou după gratii pentru furt

283
Constănţeni, păziţi-vă buzunarele! Tânăr de 23 de ani, recidivist, din nou după gratii pentru furt - xconstantenipazitivabuzunarelefu-1657281152.jpg
În noaptea de 6/7 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța - Biroul Siguranță Publică și Protecția Călătorilor au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în zona adiacentă a stației CF Constanța, o persoană necunoscută i-ar fi sustras bani din buzunar.


Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 53 de ani, căruia i s-ar fi sustras suma de aproximativ 50 de lei, din buzunar, de către o persoană necunoscută.


Polițiștii au efectuat verificări în zona adiacentă, iar în scurt timp au identificat autorul, un bărbat, de 23 de ani.


În urma cercetărilor a reieșit faptul că bărbatul a săvârșit fapta în stare de recidivă, fiind eliberat, în luna iunie 2022, din închisoare.


Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, în vederea arestării preventive pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, propunere care a fost admisă.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9618 secunde