De ce nu sunt mai multe mașini de poliție pe străzile Constanței? Iată motivul!

1508
1

Articole de la același autor

Zilnic, polițiștii de ordine publică sunt pe străzi, la datorie. Dacă în municipiul Constanța sunt zile când sunt și două sau trei patrule pe fiecare secție, în restul localităților sunt mai puține echipaje. E drept, și numărul solicitărilor este mai redus. Despre aceste aspecte, dar și alte provocări din activitate a vorbit, pentru „Cuget Liber”, comisarul șef Laurențiu Carp, șeful Serviciului de Ordine Publică.

Zilnic, polițiștii de ordine publică sunt pe străzile Constanței, pentru a asigura menținerea ordinii și siguranței publice. Pentru că, așa cum a subliniat comisarul șef Laurențiu Carp, șeful Serviciului Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, în ciuda atribuțiilor care le sunt încredințate în funcție de necesitățile societății, „aceasta este principala noastră preocupare” – cu referire la faptul că, în ultimii doi ani, polițiștii au verificat respectarea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii Covid 19.

În cifre, rezultatul muncii lor și a colegilor de la alte structuri, pe aceeași linie, a arătat astfel, în 2021: „În perioada stării de alertă, polițiștii structurilor de ordine publică şi poliţie rutieră au desfăşurat multiple acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru verificarea respectării normelor legale impuse în acest context, fiind efectuate 382.562 de verificări/legitimări în cadrul activităților specifice, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, în scopul respectării măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii nr. 55/2020, au fost efectuate 24.785 de controale la societăți comerciale de pe raza județului. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 13.752 de sancțiuni contravenționale și au fost înregistrate 15 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de Codul penal. Pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, poliţiştii au desfășurat numeroase activităţi de menţinere a ordinii publice, fiind vorba, în concret, despre 25.368 de intervenţii la evenimente, 2.886 de controale și verificări la sistemele de pază, totodată fiind aplanate 2.323 de stări conflictuale”, au arătat reprezentanții IPJ Constanța.

„Zilnic, în județul Constanța, avem 10 – 20 de fapte pe ceea ce înseamnă tulburarea ordinii și liniștii publice, pe Legea 61/1991. Activitatea principală a fost și este, în mod evident, cea de menținere a ordinii și siguranței publice. Suntem prezenți la toate evenimentele, la toate solicitările și aplicăm legea cu toate rigorile ei. De exemplu, odată cu modificarea legislației în starea de alertă, Poliția a avut în competență aplicarea sancțiunilor și măsurilor complementare de suspendare a activității agenților economici care nu respectau programul de funcționare. Pe 8 martie a fost ridicată starea de alertă, astfel că mai mulți agenți economici care au fost sancționați anterior, dar încă se aflau în perioada de suspendare, ne-au chestionat dacă se anulează sancțiunea. Nu, aceasta a continuat până la încheierea perioadei indicate. Mulți agenți economici au contestat măsura, dar trebuie să înțeleagă că aceasta este legislația și trebuie respectată”, a afirmat comisarul șef Laurențiu Carp.



Cazurile de violență domestică, printre principalele preocupări ale polițiștilor de ordine publică


O altă componentă consistentă a activității polițiștilor de ordine publică o constituie intervențiile la cazurile de violență domestică. De doi ani, de când a fost introdus ordinul de protecție provizoriu, polițiștii de ordine de publică sunt cei care ajung primii la aceste cazuri, iau măsura evacuării temporare a agresorilor din locuință și ghidează victimele cum să procedeze pentru a nu mai trăi în teroare.

„Avem stabilită o procedură de lucru clară, exactă, avem body-cam-urile care pe de o parte asigură probe concludente, pe de altă parte determină persoanele recalcitrante să renunțe la amenințări, injurii sau chiar ultraje la adresa polițiștilor. Cei ajunși la apel evaluează situația, realizează un chestionar privind evaluarea riscurilor și informează victima că trebuie emis un ordin de protecție provizoriu. Victima are posibilitatea de a refuza, dar își asumă acest aspect. Căci ordinul implică mai multe măsuri, printre care cea mai defavorabilă agresorului este impunerea de a părăsi domiciliul pentru cinci zile. Ulterior, ordinul este confirmat sau infirmat de procuror, iar instanța de judecată decide emiterea unui ordin de protecție, care poate să fie până la șase luni. În prezent, din cazurile instrumentate, un procent de 80 – 90% dintre ordinele de protecție provizorii sunt confirmate de procurori”, a arătat comisarul șef Carp.

De exemplu, în 2021 au fost emise 370 de ordine de protecție provizorii, cu 155 mai mult decât în anul anterior.

„Victimele au prins mai mult curaj și nu mai acceptă să trăiască în frică, precum în trecut. Nici agresorii nu mai au cutezanța de a rezolva orice cu pumnul. În plus, în prezent legislația penală stipulează că dacă încalcă ordinul de protecție sunt reținuți și se propune arestarea lor preventivă. Suntem stricți cu aplicarea prevederilor legale. Iar în mediul rural, unde comunitățile sunt mai mici, aceste măsuri sunt vizibile imediat pentru populație, astfel că și persoanele violente care văd că vecinul a fost dus în arest pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele lui, nu va proceda la fel dacă va ajunge în aceeași situație”, a mai arătat șeful Serviciului Ordine Publică.

În medie, un echipaj de patrulare în fiecare oraș, pe zi

Îndatoriri sunt nenumărate, dar personalul insuficient. Căci, precum restul structurilor de Poliție, și cele de ordine publică sunt afectate de deficitul de personal. Drept urmare, dacă în municipiul Constanța sunt zile în care sunt două sau trei patrule de poliție pe fiecare dintre cele cinci secții, în restul orașelor din județ sunt, în general, câte o singură patrulă. În același timp, la secțiile de poliție rurală sunt câte o patrulă sau două, care „acoperă” pentru mai multe localități.

„Nu se mai face permanența la telefon, nu era bine nici pentru polițiști, nici pentru cetățeni. Acum se intervine cu patrulă cu doi polițiști, timpii de intervenție sunt mai scurți, iar dacă este nevoie de sprijin, sunt alocate echipaje de la nivelul secției rurale. În sprijinul posturilor unde au fost unul sau doar doi lucrători s-a intervenit cu forțe de la secțiile rurale. Dar trebuie ținut cont de faptul că aceste situații au fost în localitățile mici, unde și numărul solicitărilor este redus. Se realizează patrule cu jandarmii, cu polițiștii locali, în unele localități. Realitatea este că, la nivelul Constanței, noi suntem pepinieră. Tinerii noștri nu sunt interesați de această profesie, astfel că din școală ne vin tineri polițiști din Argeș, Dolj etc, care după un an sau doi cer transferul în județele de baștină. Astfel că greul cade pe polițiștii băștinași, care trebuie să lucreze în permanență cu polițiști începători”, a mai arătat comisarul șef. 



Comentează știrea

Cetatean
28 martie 2022
BOSCHETARII!

Organ de opresiune. Ati dat amenzi pe masca masiv acum nu mai e masca rada nu mai stiti ce sa faceti stati in birou va ti invatat putori asta e adevarul. Daca e un interlop tace ti din gura se fac pitici, daca e un om normal sar pe el cu bulanele, ati vazut cum l-au omorat pe batrunul acela la terasa pentru masca? Dar faza cu interlopul care ii da un pumn la politist in mall si ceilalti colegi nu fac nimic?Politisti de mana a 2 a, nu va meritati salariile.

Pagina a fost generata in 0.7286 secunde