Forțele Navale Române participă, în premieră, la exerciții în Oceanul Atlantic

139
Forțele Navale Române participă, în premieră, la exerciții în Oceanul Atlantic - xescalacatania2-1661677367.jpg
Forțele Navale Române participă, în premieră, prin nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu”, la exerciții în Oceanul Atlantic. Astfel, în perioadele 9-23 septembrie şi, respectiv, 23-30 septembrie sunt organizate de către Forțele Navale ale Portugaliei şi MARCOM, în Oceanul Atlantic de Nord şi în Portul Lisabona, exercițiile multinaționale „REPMUS 22” şi „DYMS 22”.

Exerciţiul „REPMUS 22”, organizat Forțele Navale ale Portugaliei, se desfăşoară începând cu anul 2018, iar exerciţiul „DYMS 22” se află la prima ediţie. Ambele exerciții se completează reciproc, primul având un accent pe dezvoltarea tehnologiei, în timp ce cel de-al doilea este concentrat pe integrarea sistemelor în grupuri operaționale de sarcini.

Obiectivul principal al exerciţiilor îl constituie consolidarea cooperării și creșterea interoperabilității între structuri NATO în domeniile hidrografiei, oceanografiei și a echipamentelor autonome de cercetare hidrografică și oceanografică.

Pentru Forţele Navale Române, participarea la aceste exerciţii cu navă, tehnică, echipamente şi personal de specialitate reprezintă o premieră.

După aproape o săptămână de marş, nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” a acostat vineri, 26 august, în Portul Catania pentru refacerea capacităţii de acţiune. Pe timpul marşului la bord s-au desfăşurat exerciţii specifice de menţinerea vitalităţii navei, de luptă cu apa şi focul precum şi exerciţii de utilizare a echipamentelor de cercetare hidrografică.

Nava maritimă hidrografică „Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu” este comandată de locotenent-comandorul Toma Laurențiu și are la bord un echipaj format din 59 de militari precum şi patru ofiţeri de stat major. Comandantul marşului este comandorul Romel Pera, locţiitorul comandantului Direcţiei Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu”.

Scopul participării marinarilor militari români la aceste exerciţii internaționale, alături de parteneri din state membre NATO, constă în perfecționarea nivelului de instruire al echipajului în acțiunile de cercetare hidrografică, prin punerea în aplicare a procedurilor comune cu celelalte nave și echipaje partenere participante la exerciții, în vederea creșterii gradului de interoperabilitate al forțelor NATO specializate în acest domeniu.

Prin participarea la aceste exerciţii, Forţele Navale Române demonstrează că dispun de personal pregătit profesional la standarde NATO şi UE şi de capabilităţi pentru a-şi îndeplini misiunile stabilite şi angajamentele asumate de către ţara noastră în cadrul sistemului de securitate naţională şi internaţională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3614 secunde