Pensiile militare, sub lupa autorităților. Cum vor fi calculate în acest an

6304
1
Începutul anului 2022 a adus o serie de modificări ale legislației privind pensiile militare. Reprezentanții Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a explicat cum vor fi indexate pensiile militare, în funcție de cuantumul lor.

Odată cu 1 ianuarie 2022 sunt puse în aplicare prevederile legale ale OUG 125/2021 pentru modificarea și completarea Legii 127/2019, OUG 6/2009 privind pensia socială minimă garantată și OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare. Printre modificări, sunt vizate „nivelul indemnizației sociale acordate în baza prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2009 privind instituirea privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, cu modificările și completările ulterioare, care este de 1.000 lei”, dar și „pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată la 31 decembrie 2021 sunt de până la 2.500 lei inclusiv se indexează cu 10%, din oficiu”, dar și „pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată la 31 decembrie 2021 sunt mai mari de 2.500 lei se indexează cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 01.01.2022 și comunicat de Institutul Național de Statistică, respectiv 2,6%”.

„Potrivit art. 74 alin (2) din Legea nr. 223/2015 operațiunea de indexare nu constituie o modificare a drepturilor de pensie militară de stat, sens în care nu se emit decizii”, au precizat reprezentanții Casei de Pensii Sectorială a M.A.I..

De asemenea, beneficiarii drepturilor de pensie militară de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată sunt până în suma de 4.000 lei lunar sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. „În cazul în care cuantumul pensiei militare brute indexată în luna ianuarie 2022 este de până la 4000 lei, inclusiv, din venitul impozabil lunar se scade suma neimpozabilă de 2000 lei și la cuantumul rezultat se aplică impozitul pe venit”, a arătat instituția amintită.

Astfel, în cazul pensiilor militare de până în 4.000 de lei, netul în plată este:

- cuantumul rezultat din scăderea din pensia brută a sumei aferente impozitului, în cazul pensiilor recalculate și celor stabilite până la data de 14.09.2017, inclusiv;

– cuantumul rezultat după aplicarea art. 60 alin. (2) și (3) din Legea nr. 223/2015 în raport de suma rezultată din scăderea din pensia brută a sumei aferente impozitului, în cazul pensiilor stabilite începând cu data de 15.09.2017, inclusiv.

Ce se întâmplă cu pensiile militare de peste 4.000 de lei

În schimb, „beneficiarilor drepturilor de pensie militară de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată sunt peste suma de 4.000 lei li se va reține cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate care este de 10%. Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, o reprezintă partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie”, au mai arătat reprezentanții instituției.

„În cazul în care cuantumul pensiei militare brute indexată în luna ianuarie 2022 este mai mare de 4001 lei, inclusiv: se calculează cuantumul aferent CASS în raport de pensia militară brută indexată; din cuantumul pensiei militare brute indexate se scade cuantumul aferent CASS, din cuantumul astfel rezultat scăzându-se suma neimpozabilă de 2000 lei; se aplică impozitul pe venit asupra cuantumului rezultat la punctul 2, rezultând cuantumul net al pensiei militare de stat”, au explicat reprezentanții Casei de Pensii a M.A.I.

Prin urmare, în aceste cazuri, netul în plată este

– cuantumul calculat potrivit punctului 3, în cazul pensiilor recalculate și celor stabilite până la data de 14.09.2017, inclusiv;

– cuantumul rezultat după aplicarea art. 60 alin. (2) și (3) din Legea nr. 223/2015 în raport de suma calculată potrivit punctului 3, în cazul pensiilor stabilite începând cu data de 15.09.2017, inclusiv.

„Precizăm că toate operațiunile se vor efectua din oficiu, nefiind necesară depunerea vreunei cereri”, se mai arată în comunicatul Casei de Pensii Sectorială a M.A.I.

Sindicaliștii din Poliție consideră că noua legislație nu elimină inechitățile și au anunțat deja că vor continua acțiunile de protest. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7368 secunde