Petiție a locuitorilor din Cobadin către Poliție: "Nu mai suntem în siguranță în propriile case!"

4527

Articole de la același autor

Furturile din locuințe, scandalurile și agresarea copiilor au luat amploare în ultimii ani, în comuna Cobadin. Revoltați, locuitorii cer autorităților luarea de măsuri. Drept pentru care miercuri, 7 iunie, a fost redactată o petiție, iar joi a început strângerea semnăturilor prin localitate. Primarul Cristian Telehoi a declarat pentru „Cuget Liber” că sprijină demersurile cetățenilor, căci gradul de infracționalitate din comună a ajuns la cote alarmante.

Comunitatea din Cobadin nu mai are liniște de ani buni; numărul scandalurilor, al furturilor și al agresiunilor în plină stradă a tot crescut, spre disperarea locuitorilor care spun că nu se mai simt în siguranță în propriile case. Unde este Poliția? Oamenii spun că la postul de poliție din localitate activează doar cinci oameni, care nu fac față situației. De vină ar fi deficitul de personal, care afectează Poliția la nivel național, dar și lipsa unor măsuri eficiente. Drept pentru care miercuri, 8 iunie, mai mulți cetățeni au pus pe hârtie o petiție prin care cer autorităților luarea unor măsuri urgente.

Primarul comunei susține demersul cetățenilor

Primarul Cristian Telehoi a declarat că petiția a fost redactată în prezența sa și susține acest demers al cetățenilor.

„Petiția a apărut în urma unei discuții pe care am avut-o cu oamenii. Noi în Cobadin avem o comunitate destul de numeroasă de cetățeni de etnie romă, undeva la 600 de persoane, care creează mari probleme în localitate, plecând de la furturile în locuință, la circulat pe drumurile publice fără permis, la agresarea copiilor, la agresarea persoanelor, este ceva ce a luat amploare foarte mult în ultimii ani. Cu Poliția Locală nu reușim să controlăm situația, sunt doi polițiști locali pe tură, pentru a putea asigura 24 din 24. Dar nu pot face față la scandaluri, când se adună câte 50 de persoane. De curând, a fost un eveniment în care mai multe persoane de etnie romă au agresat câteva persoane în zona stației peco din Cobadin.



I-am sfătuit pe oameni să meargă la medicină legală, să facă sesizare la organele abilitate. Oamenii vor ceva palpabil, pentru că situația se tot agravează de ani buni. Au decis să strângă semnături din comună, pentru a trimite sesizarea către Secția 4 Poliție Rurală Medgidia, de care aparține și postul de poliție din comună, către Inspectoratul de Poliție Județean, să se găsească o soluție legală, să se ia măsuri. Dacă se poate, este propusă inclusiv varianta reînființării punctului de jandarmi care funcționa pe vremuri în comună și ajuta la liniștirea situației. Acesta funcționa pe la începutul anilor 2000. În prezența mea, au redactat petiția și au spus că vor să meargă prin localitate pentru că a crescut alarmant gradul de infracționalitate. Oamenii au tot suportat, au tot depus plângeri penale, dar rezultatele nu se văd. Au venit cu rugămintea să fiu alături de ei și am să fiu, pentru că acesta este rolul meu. În Consiliul Local, voi supune atenției consilierilor locali, dacă avem o bază legală, să apelăm la un serviciu, pentru că situația se agravează și oamenii nu mai pot”, a afirmat primarul Cristian Telehoi pentru „Cuget Liber”.


Oamenii propun reînființarea punctului de jandarmi


Redăm, în rândurile următoare, petiția cetățenilor din Cobadin, adresată atât Primăriei Cobadin, cât și IPJ Constanța: „Locuitorii comunei Cobadin vă aduc la cunoștință faptul că în ultimii ani cetățenii de etnie romă – locuitori ai comunei ne creează mari probleme, constând în amenințări, agresiuni cu arme albe, furturi din locuințe, furturi din autoturisme, furturi de animale, agresarea copiilor, deranjarea ordinii și liniștii publice, nu ne mai simțim în siguranță în propria comună și în propriile case, de asemenea distrug bunurile comunității, dar cetățenii români nu depun plângeri, reclamații de frica lor, deoarece sunt amenințați. Ținând cont de starea de infracționalitate, care a depășit orice limită, vă rugăm să dispuneți orice măsuri legale, astfel încât viața noastră să se desfășoare în condiții de siguranță, dorim înființarea unui post de jandarmi, cum era pe timpuri, ori detașarea unui echipaj de jandarmi pe raza comunei. La postul de poliție sunt 5 lucrători de poliție și nu fac față multitudinii faptelor create de cetățenii romi, din cauza deficitului de personal, care se găsește și la nivel național. Totodată, noi, cetățenii comunei, suntem nemulțumiți de Poliția Locală, care nu își desfășoară activitatea. Drept pentru care, cetățenii comunei Cobadin semnează această sesizare”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4719 secunde