Polițiștii de frontieră, cu ochii pe contrabandiști! Au primit 300 de camere de supraveghere

669
Polițiștii de frontieră, cu ochii pe contrabandiști! Au primit 300 de camere de supraveghere - fond300denoicamere-1666374166.jpg

Articole de la același autor

Un număr de 300 de noi camere speciale de supraveghere donate de compania BAT au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române pentru întărirea sistemului de supraveghere, a informat, vineri, IGPF.

BAT a anunţat donaţia, la Sighetu Marmaţiei, în contextul lansării Campaniei de informare „Stop Contrabanda” pentru conştientizarea efectelor negative pe care traficul de ţigări le are asupra economiei naţionale, dar şi asupra regiunilor apropiate punctelor de frontieră. Poliţia de Frontieră este partener în cadrul acestei campanii.

Adiacent prejudiciilor aduse bugetului de stat, traficul ilegal de ţigări alimentează şi alte paliere infracţionale, cu dimensiune transfrontalieră, inclusiv criminalitatea organizată, a evidenţiat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit reprezentanților IGPF, în primele nouă luni ale acestui an, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării peste 1,65 milioane de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 26,6 milioane lei, precum şi importante cantităţi de tutun.

„Practic, aproximativ 70% din întreaga cantitate de ţigări de contrabandă confiscate la nivel naţional reprezintă rezultatul acţiunilor Poliţiei de Frontieră Române. Ca urmare a acestora, în aceeaşi perioadă au fost identificate şi destructurate mai multe grupări infracţionale specializate în fabricarea pe teritoriul ţării şi vânzarea ilicită de ţigări contrafăcute. Pentru a menţine trendul acestor rezultate, vom continua să ne adaptăm misiunile, în dinamică şi în strânsă colaborare cu toţi factorii implicaţi. Cu toate acestea, poziţionarea României în vecinătatea unor state terţe, unde preţul ţigaretelor este mai mic, indică un nivel ridicat al ameninţării privind contrabanda cu produse din tutun”, a explicat IGPF.

Ca urmare, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române s-au dispus întărirea dispozitivelor de supraveghere a graniţelor, intensificarea acţiunilor informativ-operativ şi cercetarea cazurilor înregistrate în vederea depistării reţelelor de contrabandă cu ţigări, documentarea temeinică a activităţilor ce urmează a fi derulate, stabilirea zonelor de risc, sarcinilor şi responsabilităţilor forţelor implicate, modalităţilor şi a timpilor de acţiune în scopul eficientizării misiunilor operative derulate.

„Eforturile în vederea reducerii fenomenului traficului ilegal vor continua la fel de susţinut, în colaborare cu toate instituţiile statului cu competenţe în combaterea contrabandei, respectiv Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetelor competente. În egală măsură, evidenţiem colaborarea cu producătorii de ţigarete care, prin parteneriatele încheiate au contribuit şi la dezvoltarea segmentului de prevenire a acestui fenomen, fiind derulate mai multe campanii publice naţionale şi regionale de conştientizare a efectelor negative ale comerţului ilegal cu ţigarete”, a transmis IGPF.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4452 secunde