Protest la IPJ Constanța. ”O Poliție slabă înseamnă un stat de drept nesigur, incompetent, chiar corupt”

23816

Articole de la același autor

În această dimineață, în fața Inspectoratului de Poliție Județeană Constanța protestează câteva zeci de membri ai sindicatului EUROPOL.

„Solicităm adoptarea legilor care să asigure cu adevărat protecția cetățenilor în slujba cărora ne desfășurăm activitatea. Așteptăm pe această cale ca întreaga societate civilă să ni se alăture pentru a nu mai permite clasei politice să confiște structurile de ordine publică și securitate națională pentru interese proprii sau de grup. O Poliție slabă înseamnă un stat de drept nesigur, incompetent, chiar corupt. Dorim să fim mereu mândri de jurământul depus!”, arată sindicaliștii Europol.

„Colegi-n prezent lucrează-n schimburi de 8 ore și sunt planificați haotic în serviciu, nu se ține cont de repausul de după tură, se fac foarte multe forțări, sunt chemați după 8 ore la serviciu în loc de 16 cum ar fi normal. Nu se respectă un echilibru în repartiția lor pe număr de zile pe timpul unei luni și atunci am cerut un program de 12 ore cu repaus de 24 și 12 ore de noapte cu repaus de 48, iar cei de la IPJ au refuzat să implementeze acest program. Mai mult, nici nu s-au luat măsuri pentru abuzurile care au fost reclamate de-a lungul timpului.

Vom continua cu proteste, vom face sesizări acolo unde este nevoie să se ia măsuri pentru încălcarea legislației și vom continua cu acțiunile de protest. Înseamnă că nu le sunt respectate drepturile colegilor, au fost situații în care au ieșit la ora 22:00 din serviciu și la ora 6:00 a fost chemat din nou, timp prea scurt pentru a reface capacitatea de muncă”, a declarat Daniel Avasilcăi, lider sindical.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3182 secunde