X

Sediile de poliție din Constanța, reparate cu mărunțiș. Alte județe se laudă că vor construi clădiri moderne!

1211

Articole de la același autor

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a cheltuit anul trecut sume de câteva sute de mii de lei pentru reparații curente la sediile din subordine, reparații care doar au „peticit” problemele, după cum ne spun oamenii în uniformă. În schimb, în alte județe, polițiștii dezvoltă proiecte pentru a demola clădirile vechi și pentru a construi unele noi, moderne!





Condițiile în care își desfășoară activitatea polițiștii constănțeni, dar și cele în care sunt primiți cetățenii care au diverse doleanțe nu sunt dintre cele mai bune. În edițiile anterioare, „Cuget Liber” a prezentat imaginile deplorabile surprinse de un cetățean în toaletele Secției 5 Poliție, din municipiul Constanța, dar și situația jalnică în care se află multe dintre locuințele de serviciu din județ. Așa cum precizam la momentul respectiv, în mediul rural, locuințele de serviciu ale polițiștilor se află în aceleași clădiri sau în aceleași curți în care funcționează și posturile de poliție comunale. După cum ne-au precizat voci din rândul polițiștilor și conform fotografiilor publicate la momentul respectiv, încăperile care ar fi trebuit să găzduiască tinerii polițiști nu mai au mobilă, multe nu mai au uși sau ferestre, sistemul electric este defect și în unele cazuri lipsesc inclusiv podelele. Din cauza degradării accentuate, doar 12 din totalul de 41 de locuințe de serviciu de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța sunt folosite în momentul de față.

Dar au fost investiți bani în reparații și modernizări, inclusiv în 2022! Așa au susținut reprezentanții IPJ Constanța la începutul lui 2023. E drept, nu în repararea locuințelor de serviciu și nu pentru toate sediile, dar în ... destule!



„În anul 2022, au fost derulate programe de modernizare sau reabilitare la nivelul a 13 sedii aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și a două sedii aparținând structurilor pe care instituția le asigură din punct de vedere logistic, lucrări însumând peste 10 milioane de lei”, precizau reprezentanții IPJ Constanța la începutul acestui an. După insistențe, reporterii „Cuget Liber” au reușit să afle în ce anume au fost investite fondurile respective anul trecut și, potrivit informațiilor transmise de inspectorat, cele mai mari sume au fost alocate realizării noului dispecerat integrat (inaugurat în prezența ministrului Lucian Bode), în vreme ce restul sediilor au primit ... mărunțișuri. Și, în fapt, nu se poate vorbi în niciunul dintre cazuri despre reabilitări consistente, ci de reparații și „peticeli”.





Cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru noul dispecerat integrat

Astfel, cele mai costisitoare lucrări pe care IPJ Constanța a cheltuit banii anul trecut au fost cele de la noul dispecerat integrat: un contract de 3.707.312,8 lei pentru renovarea clădirii din curtea inspectoratului, 1.908.250 lei pentru echipamente, 106.987,85 lei pentru mobilier, 338.012,21 lei pentru un generator și alte aparate. Reparații au fost realizate și la sediul IPJ, la clădirile C1 și C9, în valoare de 534.877,04 lei, cât și la fațada și acoperișul clădirii de la Poarta 2 de acces și în cea unde funcționează Serviciul Criminalistic – 535.339,64 lei. Pe lista lucrărilor realizate la sediul din bulevardul Mamaia se mai numără și reparații la corpurile C5, C13, L16 și C20 – 156.981,64 lei, reparații prin birouri – 71.383,23 lei și alte reparații nespecificate în valoare de 200.662, 97 lei, 41.519,1 lei, 165.608 lei, 25. 819, 54 lei etc. De asemenea, pentru demolarea a patru clădiri vechi, din aceeași curte a IPJ, au fost cheltuiți 74.697,91 lei.



De reparații curente a avut nevoie și sediul Serviciului Rutier, de pe șos. I. C. Brătianu, în mai multe rânduri, pe parcursul anului trecut, în valoare totală de 687.460 lei.


Restul fondurilor destinate pentru reabilitări au fost alocate pentru reparații de o valoare mai puțin însemnată. Astfel, au fost investiți 132.869 de lei în lucrări la Vila 26, unde funcționează Poliția Mamaia, 92.055,72 lei – la Poliția Stațiunii Neptun, 176.744,06 lei – Postul de Poliție Cerchezu, 54.705,10 lei – Secția 4 Constanța, 87.315,21 lei – Postul de Poliție Adamclisi, 90.436,01 lei – Postul de Poliție Seimeni, 192.400,81 lei – Poliția Murfatlar, 69.305 lei – Poliția Hârșova, 70.907,28 lei – Postul de Poliție Ion Corvin, 185.775, 24 lei – Poliția Năvodari, 115.432 lei – sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, 201.461,05 lei – reparații la acoperișul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța.



16 sedii din județul Constanța, programate pentru reparații în 2023

Reparații similare sunt programate, pentru anul în curs, la alte 16 sedii. „Astfel, pe parcursul anului 2023 sunt programate pentru a fi modernizate sau reabilitate sediile următoarelor structuri: Secția 5 Poliție Constanța, Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, Poliția stațiunii Neptun, Serviciul pentru Imigrări Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Postul de Poliție Ostrov, Postul de Poliție Independența, Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța, Biroul Operațiuni Speciale Constanța, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Poliția orașului Năvodari, Secția 4 Poliție Constanța, Postul de Poliție Comana, Postul de Poliție Poarta Albă, Postul de Poliție Corbu”, ne-au precizat reprezentanții inspectoratului.



De ce la alții se poate și în Constanța nu?

Nu se poate să nu remarcăm, însă, că în timp ce IPJ Constanța realizează reparații curente, mărunte, în alte colțuri ale țării au fost accesate fonduri externe, ce vor fi investite în proiecte de amploare, de demolare a clădirilor vechi și construire a unora noi și moderne. Astfel, urmează să fie demolat și reconstruit sediul Secției 9 Poliție București, modernizat și extins sediul Secției 3 Poliție București, demolat și reconstruit sediul Secției 14 Poliție București, demolat și reconstruit sediul Poliției Popești – Leordeni din IPJ Ilfov, sediul Poliției municipiului Pitești – IPJ Argeș, modernizat și extins sediul Secției 18 Poliție București etc.

În timp ce în alte județe se fac planuri pentru sedii noi pentru polițiști, între timp, în Constanța, în sediul de pe bulevardul Mamaia au fost „înghesuiți” polițiștii din serviciile din cadrul IPJ, cât și cei de la Secția 3 Poliție, iar în sediul Secției 1 Poliție sărăcia se vede de la primii pași în clădire, căci cetățenii sunt întâmpinați de scaune jerpelite și pereți scorojiți. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6379 secunde