Tinerii nu mai vor în Poliție, din cauza "nepotismului, pilelor și relațiilor"

1832

Articole de la același autor

Tinerii nu mai vor să îmbrace uniforma de polițist. Conform datelor făcute publice de Poliția Română, pentru posturile scoase la concurs în această toamnă, la școlile de profil, sunt aproximativ 3 candidați pe loc. Puțini, spun polițiștii, în condițiile în care în anii trecuți erau și 8 candidați pe loc. De vină pentru faptul că profesia este neatractivă ar fi, spun oamenii legii, salariul mic în comparație cu riscurile la care se expun, dar și faptul că sistemul este „afectat de nepotisme, pile și relații”.



Au apus anii în care principalii piloni ai comunității erau preotul, învățătorul, doctorul și polițistul; au trecut anii în care aceștia erau priviți cu respect și admirație, iar prichindeii care băteau mingea pe stradă visau să le calce pe urme când vor crește mari. Astăzi, numărul tinerilor care vor să îmbrace uniforma de polițist este redus. O arată chiar numărul candidaților înscriși la concursurile de admitere la școlile de poliție. Astfel, pe 1.640 de posturi s-au înscris aproximativ 5.000 de candidați. Un record negativ, arată Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol. „Putem vorbi de o scădere accentuată a candidaților pentru meseria de polițist, care devine pe zi ce trece mai neatractivă”, a afirmat acesta.

Cât privește motivele pentru care profesia a devenit neatractivă, ele sunt variate. „Motivele pentru care tinerii candidați nu mai optează pentru o carieră în poliție sunt diferite și constau în principiu în: neaplicarea legii salarizării prin înghețarea drepturilor salariale cuvenite; valoarea scăzută a salariului, cât a unui angajat dintr-un supermarket, comparativ cu riscurile pe care le au polițiștii; haosul legat de legea pensiilor militare confundate în mod intenționat cu pensiile speciale; inexistența unei predictibilități legate de evoluția în carieră, cât și modul în care se ajunge în funcțiile de conducere; sistemul profund afectat de nepotismele din sistem, pile, relații și cunoștințe; restricțiile și incompatibilitățile pe care le au polițiștii comparativ cu alte categorii sociale”, a afirmat Cosmin Andreica.

Ce aptitudini sunt evaluate la concursul de admitere

Calendarul desfășurării concursului de admitere este următorul: depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare - până la data de 17 noiembrie, 2022; evaluarea psihologică – până la data de 11 noiembrie 2022; desfășurarea probelor fizice – în intervalul 23 noiembrie – 29 noiembrie 2022; desfășurarea probei scrise – 10 decembrie 2022, examinarea medicală – intervalul 15 – 20 ianuarie 2023; afișarea rezultatelor finale – până la data de 25 ianuarie 2023.

Pentru candidații la concursul de admitere în școlile de poliție, proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă, ce va cuprinde: subiecte de limba română – în proporție de 40%; subiecte de limbă străină – în proporție de 15%; subiecte din legislația specifică MAI, precum și a instituțiilor politice ale statului – în proporție de 20%; subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raționamentului logic – în proporție de 15%; punctaj din oficiu – 10%.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6887 secunde