Amintiri din vremea învățământului comunist, cu dr. Camer Salim:

"Nu exista să vină vreun părinte să-l tragă la răspundere pe profesor"

8421
2
Zilele acestea nu sunt numai despre absolvirea clasei a VIII-a sau a XII-a și despre despărțirea de colegii și profesorii alături de care elevii au petrecut un ciclu de învățământ, ci sunt și despre revedere. Pentru că DA, aproape în fiecare weekend, spre exemplu, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, așa după cum ne mărturisea directorul, prof. dr. Vasile Nicoară, fostele generații organizează reîntâlniri după decenii.

Despre o astfel de întâlnire vom povesti în continuare, pentru că generația de aur 1984, care a dat nume celebre de medici și ingineri, și-a dorit cu ardoare să se revadă nu numai între ei, colegii, dar mai ales cu profesorii care au i-au „instruit” să ajungă unde sunt astăzi: somități în domeniile lor.

Au acceptat invitația de a se reîntâlni după 40 de ani, în amfiteatrul Coriolan, profesori deveniți emblemă a excelenței: prof. Dumitru Țifrea (matematică), prof. Constantin Caragea (matematică), prof. Rodica Gomoiu (limba engleză), prof. Paula Panait (matematică), prof. Doina Pop (limba română).



Împreună cu dr. Camer Salim (absolventă clasa a XII-a C), reputat medic primar cu dublă specialitate (Medicină de urgență și Endocrinologie), am rememorat nu numai atmosfera reîntâlnirii, după 40 de ani, cu 80 dintre foștii colegi ai unei generații constituite din patru clase, dar și despre atmosfera perioadei comuniste a învățământului românesc.

- Cum ați reușit să vă contactați colegi de-acum patru decenii?

- Ne-am făcut un grup de whatsapp și-atunci fiecare a adăugat pe cine cunoștea și cu cine ținea legătura. Clasa noastră, XII C, ne-am mai întâlnit din cinci în cinci ani, dar parcă ultima întâlnire am avut-o la 30 de ani. Dar anul acesta a fost inițiativa lui Sorin Oancă, de la XII B, să facem toți, ceea ce a fost foarte bine. Pentru că ideea de reîntâlnire la liceu a fost extraordinar de emoționantă.



- Dar profesorilor cum ați reușit să le „smulgeți” acceptul, dată fiind vârsta înaintată?


- Dată fiind meseria pe care o am, știam cam cine a mai rămas în viață. Știam că profesorul Țifrea este încă bine, deși a zis că nu mai iese din casă uite că a făcut un efort pentru noi, la 92 de ani. De venirea domnului profesor Caragea s-a ocupat colegul Tănase Barde, care a ținut legătura cu dumnealui. De aducerea doamnei profesoare Gomoiu s-a ocupat Liliana Tuță (prorector al Universității „Ovidius” – n.r.). Iar diriga noastră, prof. Paula Panait, avea doar 24 de ani când ne-a preluat și predă și acum matematica la Liceul Teoretic „Traian”. De asemenea, a venit și doamna prof. Adriana Bistrițeanu. Și mai mare ne-a fost surpriza că unii dintre profesori au acceptat să meargă și seara la restaurant, ceea ce ne-a bucurat mult.

- Cum era atmosfera în clasă acum 40 de ani, în vremea comunismului?

- Noi nu știam ce-i acela bullying pentru că eram atât de preocupați să învățăm și să primim cât mai multe note de 10, dar mai ales să ne luăm examenele, pentru că în vremea aceea, pe lângă admiterea în liceu, se dădea și treapta a II-a, când urma să intrăm în clasa a XI-a. Fiecare era foarte bine pus la locul lui. Noi nu știam ce era tatăl ăluia, ce mașină are. Pe lângă „Dacia” lui Țifrea nici nu îndrăzneam să trecem. Aveam uniformă și o purtam cu mândrie. Când venea doamna Leahu de istorie, Doamne ferește să fie sarafanul prea scurt. Matricolă, bentiță de patru degete, să nu-ți intre părul în ochi… În recreații se mai ieșea la țigară. Vorba unui coleg: vă dați seama ce liceu este „Mircea” dacă până și WC-ul elevilor unde se fuma era poreclit „Junimea”.

Eu nu puteam să emit pretenția să fiu ca Bogdan Vâjâiac la matematică. De altfel, Bogdan a fost șef de promoție, împreună cu Iulia Nicolescu, fostă Martinescu, și ea medic primar medicină internă și diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Primeam cinci subiecte, din care patru rezolvau copiii buni. Subiectul cinci îl făcea doar olimpicul internațional. O singură dată în viață am rezolvat și eu și am păstrat și acum acel caiet de teză. Noroc că eram bună la geometrie!



Cât despre celelalte ore… profesorul la noi era zeu. Era un respect dus la maxim. La chimie, doamna Ghiurcă, Dumnezeu s-o ierte!, nu se temea să lase corigent chiar și pe fiul directorului. Și nu exista să vină vreun părinte să-l tragă la răspundere de ce i-a dat 4 sau că s-a uitat urât la elev. Acum mi se pare că profesorii sunt sub o presiune mai mare decât medicii. Adică nu poți să-i faci nimic elevului, pentru că totul se interpretează.

Mai chiuleam, într-adevăr, la materiile tehnice, gen rezistența materialelor. Dar nu plecam acasă sau mai știu eu unde, ci mergeam să jucăm volei la Țapu, că așa-i spuneam profesorului de sport.

La finalul clasei a XII-a, jumătate am mers către Medicină, iar cealaltă jumătate către Politehnică. 



- Care este cea mai dragă amintire, pe care o rememorați la fiecare întâlnire?

- Se organizau un fel de tabere cu profesorul Angelescu, care ne preda fizica. Și în acele tabere făceam și câte trei-patru ore de pregătire la fizică, fără niciun fel de pretenții materiale. Mai avem amintiri dragi de la reuniunile pe care le făceam tot în cadrul liceului, seara, tot așa cu profesorii, se punea muzică, dansam. Apoi o distracție maximă era și la practica agricolă, pentru că mergeam la depănușat porumb, la cules de struguri. Toată lumea cânta în autobuzele care ne transportau. Chiar a fost o perioadă frumoasă, deși comunistă. Vorba soțului meu: n-aveai altceva de făcut decât să înveți și să citești. Cea mai mare chestie la vremea respectivă, cu mici excepții, dar la nivel de copil, fiecare știam care ne este locul. Cel care era bun la mate se știa, nu exista să ne invidiem hainele, toată lumea purta uniformă și o purtam cu mândrie, să se vadă de la ce liceu ești, pentru că munceai să intri acolo. Și eu zic că se închegau niște prietenii mai adevărate decât acum. Pentru că fiecare mergea pe direcția lui, fiecare știa ce are de făcut ca să învețe să intre acolo. În afară de faptul că era frig și scriam cu mănuși… în afară de faptul că se oprea lumina și ne chemau la școală mai devreme, de pe la ora 7 să terminăm până se stingea lumina. Erau niște mari minusuri. Dar nu eram așa comozi, mi-amintesc că plecam pe jos de la „Mircea” în gașcă până la Casa de Cultură și încet-încet ne conduceam unii pe alții. Băieții își aduc aminte când ne prindeau broaște pentru disecții la biologie. Avem multe amintiri dragi.
În finalul discuției, dr. Camer Salim a transmis, în numele tuturor colegilor, mulțumiri conducerii Colegiului „Mircea cel Bătrân”, în special directorului prof. Vasile Nicoară, cel care a înlesnit întâlnirea virtuală cu colegii din străinătate. De asemenea, încurajează și sfătuiește absolvenții să organizeze permanent asemenea întâlniri, pentru că sunt atât de prețioase, mai ales pentru că rememorează „file” din perioada atât de frumoasă a adolescenței.

Mesaje emoționante transmise de profesori de elită

Prof. Dumitru Țifrea: „Am fost elev al acestui liceu. Am venit aici în anul 1943. În 1944 în Constanța se bombarda și am dat admitere la Basarabi, unde erau trei școli și abia am încăput, pentru că eram 600-700 de elevi. N-am dormit toată noaptea, pentru că se bombarda și era lumină peste tot. Am avut șansa de a nimeri într-o clasă numai de premianți. În prima oră de dirigenție am rămas perplex. Toți erau premianți, cu excepția a vreo cinci-șase care nu erau. Eu luasem premiul II în clasa a IV-a. Într-o astfel de clasă trebuia să înveți toată ziua. Când am trecut în ciclul doi eram detașat deja și eram privit ca rezolvitor de probleme de matematică. La olimpiadă nu am participat niciodată. Din clasa noastră au apărut patru academicieni”.

Prof. Paula Panait: „Mă simt alături de voi la fel de tânără ca atunci când am intrat cu voi în acest liceu și am avut onoare de a mi se da la dirigenție clasa în care era inclusiv Ionuț, fiul directorului. Au avut curajul și încrederea în mine. Mi-amintesc că într-o iarnă, când aveați oră de chimie cu doamna Ghiurcă, mi-ați cerut voie să mergeți în curte să vă bateți cu zăpadă. Și le-am dat voie. Nu vreți să știți ce s-a întâmplat în cancelarie, pentru că totul a căzut pe capul meu. Astfel de amintiri trebuie să rămână în sufletul nostru”.

Prof. Doina Pop a rememorat cum a dat concurs în 20 aprilie 1969 pentru o singură catedră de profesor de limba română la Liceul „Mircea”, unde erau înscriși 15 candidați. „Pică subiectul «Contribuția lui Rebreanu la modernizarea romanului românesc modern». Am scris 22 de pagini, mai erau 10 minute din timpul alocat probei și nu am mai putu să stau și m-am temut că am pierdut concursul. Până la urmă am câștigat! Aici am funcționat 30 de ani“.




Prof. Constantin Caragea: „În activitatea mea de profesor, dacă am fost rău cu viitorii medici, mi s-a întors acum. Sunt încă în neclar dacă am greșit pedepsindu-i sau nu am greșit, pentru că nu este în stare niciunul să mă facă bine. Am fost la atâția medici și am cheltuit atâția bani și totuși nu mă simt bine. Îmi pare rău că i-am pedepsit, nu știu în ce sens, pentru că eu îmi amintesc că le-am dat subiecte ușoare, față de ceilalți”.

Prof. Rodica Gomoiu: „Ați avut o inițiativă extraordinară și cred că trebuie să mulțumim și domnului director Vasile Nicoară pentru momentul acesta unic în care v-am revăzut pe dvs., am revăzut generațiile. Emoțiile mele sunt legate de acest liceu, pentru că aici au învățat soțul meu, fiul meu, soția fiului meu și subsemnata. Liceul sunteți dvs., oamenii alături de care am simțit că m-am trezit sufletește cu ani în urmă. A fost un moment pe care nu-l trăim în fiecare zi, dar care ne reîmprospătează mereu”.



Comentează știrea

Păduraru George - Viorel
14 iunie

Mulțumesc mult pentru amintirile frumoase pe care le - ați depanat! Și eu sunt absolvent din promoția 1076. Respect!

Radu-Caraiani Elena
14 iunie

Foarte emotionant!FELICITĂRI!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3629 secunde