Administraţia locală din Hârşova construieşte locuinţe moderne pentru tineri

231
Administraţia locală din Hârşova construieşte locuinţe moderne pentru tineri - harsovaproiect-1666363162.jpg
Primăria Hârşova anunţă faptul că a fost aprobat Proiectul „Construire ansamblu de locuințe nZEB Plus pentru tineri în Orașul Hârșova, județ Constanța”, prin care Primăria Orașului Hârșova va construi patru module de locuințe (24 de apartamente) conform unui proiect tip pus la dispoziție de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Clădirile nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de apă caldă și energie din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. În plus, acestea vor fi racordate la toate utilitățile și vor beneficia de parcări amenajate pentru autovehicule și autovehicule electrice.

Proiectul „Construire ansamblu de locuințe nZEB Plus pentru tineri în Orașul Hârșova, județ Constanța” este finanțat în cadrul programului Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare totală de 8.754.605,94 lei.

Acest proiect este cel de-al doilea finanțat prin MDLPA care vizează construirea de locuințe noi pentru hârșoveni, după Proiectul „Construire de locuințe sociale în orașul Hârșova – Lot I”, prin care se va construi un bloc social nou, cu 59 de apartamente în regim de înălțime P+8E+Et. 9+Et.10 parțiale.

Conducerea Primăriei Orașului Hârșova va continua să implementeze proiecte benefice pentru localitate, punând accent pe identificarea oportunităților de finanțare în vederea construirii unor clădiri de locuințe sau reabilitării clădirilor existente, pentru a răspunde provocărilor locative ale comunității.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3404 secunde