Consilieri din Constanţa, lipsă la raport! Pentru ce sunt plătiţi aleşii locali?
Articole de la același autor
Ceea ce nu cunoaşte multă lume sunt responsabilitățile acestor consilieri locali şi ce indemnizaţii primesc pentru postul pe care îl ocupă.
Un lucru extrem de straniu îl reprezintă faptul că pe site-ul oficial al Primăriei Constanţa, doar patru consilieri locali şi-au postat rapoartele de activitate. Iniţial au fost 5, dar Teodor Popa este scos din schemă pentru că el nu mai ocupă această funcţie. Am evidenţiat mai sus că este un lucru straniu deoarece, în total, aceşti consilieri locali sunt în număr de 27.
Cei care au fost conştiincioşi şi care şi-au postat rapoartele de activitate sunt Mihaela Andrei (PNL), Irinela Nicolae (PSD), Dede Perodin (PSD) şi Claudia Ioana Dobre (PSD).
Restul de 23 de consilieri nu s-au sinchisit să arate cetăţenilor din Constanţa cu ce se ocupă şi cât „efort” depun pentru „bunăstarea” oraşului de la malul mării.
Şi când ne referim la rapoartele de activitate mergem cu gândul la ceea ce au făcut aceştia în anul 2022 pentru Constanţa şi întrebarea este dacă au făcut, de ce nu o arată? Ar trebui să fie date publice care să stea la îndemâna oricărui cetăţean.
Este adevărat faptul că anul în curs nu s-a încheiat iar aceştia mai au timp pentru a posta aceste rapoarte de activitate, dar curios este de ce doar patru dintre ei au ales să o facă deja.
Indemnizaţia unui consilier local este de 13.140 de lei pe an, ceea ce înseamnă că aceştia câştigă pe lună suma de 1.095 de lei.
La acest capitol putem adăuga şi eventuale minusuri, pentru că, aşa cum ne-a explicat unul dintre consilierii locali din Constanţa, indemnizaţia este micşorată ori de câte ori un consilier nu se prezintă la vreo şedinţă.
Astfel, viceprimarii Florin Cocargeanu şi Ionuţ Rusu şi consilierii locali Adriana Arghirescu, Costin Avătavului, Cerasela Badea, Dumitru Caragheorghe, Ateş Casimceali, Iulian Călin, Mirela Garip, Cătălin Iacob, Liviu Merdinian, Cristian Mihăilescu, Marian Nazîru, Mihai Ochiuleţ, Cristian Omocea, Cristiana Popescu, Costin Răsăuţeanu, Romeo-Stavăr Vergea, Daniel Tatu, Cristian Tincu, Marius Tulică, Nicolae Constantin şi Daniel Georgescu, nu şi-au postat până la acest moment rapoartele de activitate pe site-ul Primăriei Constanţa.
De ce au făcut acest lucru, încă nu ştim, dar un lucru este sigur. Atunci când eşti pus în slujba cetăţeanului, trebuie să îl respecţi pe acesta şi faptul că nu şi-au postat rapoartele de activitate şi nu le-au făcut publice, este o lipsă crasă de respect faţă de cei care i-au ales.
Este adevărat că şedinţele de Consiliu Local se desfăşoară în mediul online de foarte mult timp şi acest lucru este total nejustificat, însă consilierii locali ar trebui să îşi respecte îndatoririle şi să facă ceea ce trebuie.
Ca să dăm Cezarului ce este al Cezarului, liderii de grup, în speţă Dumitru Caragheorghe, Ionuţ Rusu şi Costin Răsăuţeanu au foarte multe intervenţii în timpul şedinţelor de Consiliu Local şi ridică de asemenea foarte multe probleme care îi interesează pe cetăţeni.
Da, acest lucru este adevărat, însă faptul că rapoartele de activitate lipsesc de pe site-ul primăriei, este un lucru care lasă de dorit.
Orice cetăţean care nu are legătură cu administraţia locală, şi-ar dori să ştie pentru ce sunt plătiţi aceşti oameni din bani publici.
Într-o ediţie viitoare a ziarului Cuget Liber vom reveni cu rapoartele de activitate ale celor patru consilieri care au avut „amabilitatea” şi le-au postat pe site-ul primăriei pentru a informa într-un mod corect cetăţenii cu privire la ceea ce argumentează că au făcut în timpul mandatelor de aleşi locali.