Consilierii județeni, reuniți în ședință. Iată ce rectificări bugetare au votat

1785
Consilierii județeni, reuniți în ședință. Iată ce rectificări bugetare au votat - fond-sedinta-consiliu-1-1695233961.jpg

Articole de la același autor

Convocați la o oră cam matinală să voteze 25 de proiecte de hotărâri, miercuri, 20 septembrie, 32 de consilieri județeni s-au prezentat la ora 9.00 în sala Remus Opreanu, alți trei votând prin intermediul unei platforme online.

La primele proiecte s-a votat desemnarea Eleonorei Blăgan ca membru în Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța și a lui Liviu Popa ca reprezentant în cadrul Comisiei pentru Evaluarea și Asigurarea Calității, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul” Constanța, pentru anul școlar 2023-2024. Iar comisar-șef Mădălina-Sorina Vlangăr este noul membru în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța.

Din lista de obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, au fost aprobate declanșările procedurilor de expropriere pentru obiectivele de utilitate publică „Modernizare DJ 393, tronson Techirghiol-Arsa, Județ Constanța” și „Modernizare DJ 391, tronson Tuzla-Biruința, Județ Constanța“. CJC a acordat un mandat Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice și accesarea fondurilor de la bugetul de stat.



Importante rectificări bugetare


Pe ordinea de zi s-au aflat și câteva rectificări bugetare plecând chiar de la bugetul de venituri și cheltuieli al județului Constanța, care a fost majorat cu suma de 12.932.926 lei, modificare fundamentată pe baza execuției bugetare încheiate la data de 31.08.2023, precum şi a analizei propunerilor înaintate de către structurile de specialitate din cadrul aparatului propriu şi al instituțiilor subordonate. Acestea au vizat trei instituții subordonate Consiliului Județean Constanța, precum și bugetul de venituri și cheltuieli al județului Constanța, pe anul 2023. Astfel, bugetul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Constanța a fost majorat cu suma de 1.006.300 lei, în timp ce bugetul Unității de Asistență Medico-Socială Agigea a fost rectificat între capitole, fără a influența valoarea totală a bugetului.

S-au votat înființarea serviciului social cu cazare, de tip rezidențial, Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (CabR) Hipocrate, precum și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al acestuia.

De asemenea, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți proiectului „Tineri în comunitate”, din cadrul Programului de Interes Național „Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități”. Proiectul vizează construirea a patru locuințe protejate (LPI) în județul Constanța, comuna Topraisar, cu o capacitate totală de 40 de locuri destinate persoanelor adulte cu handicap, dar și modernizarea, reabilitarea și dotarea unei clădiri în vederea realizării unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilități din sistemul de asistență socială, în localitatea Topraisar, județul Constanța. Valoarea totală necesară implementării acestor cinci obiective se ridică la 11.523.008,02 lei cu TVA.

Având în vedere contextul economic complex din ultimi anii, atât la nivelul UE, cât și la nivel mondial, care a afectat direct piața construcțiilor și a avut drept consecință creșterea semnificativă a prețurilor materialelor, în cazul a cinci proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile s-a impus actualizarea devizelor generale, pentru derularea și finalizarea cu succes a investițiilor în cauză. Astfel, aleșii locali au aprobat ajustarea cheltuielilor în cazul proiectului „Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 223, tronsonul Cernavodă - Rasova - Aliman - Ion Corvin”, rezultând o valoare totală actualizată a investiției de 157.210.884,72 lei fără TVA. Pentru finalizarea proiectului „Modernizare infrastructura de transport regională pe traseul DJ 226 Corbu - Săcele - Istria - Mihai Viteazu” s-a constatat necesitatea încheierii unui act adițional de suplimentare a valorii contractului de execuție de lucrări, de la suma inițială de 86.554.166,59 fără TVA, la suma de 97.889.642,37 lei fără TVA.

A fost semnat contractul de atribuire a construcției Spitalului „Mama și copilul”

După ce în ședința anterioară Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța i-a fost diminuat bugetul cu suma de 35.487.810 lei, ajungând la o valoare totală de 794.655.730 lei, miercuri, 20 septembrie, au fost modificate organigrama și statul de funcții pe anul 2023. Astfel, s-a suplimentat un număr de 17 posturi de medici și farmaciști rezidenți, dintre care 11 posturi sunt atribuite SCJU şi alte șase posturi Centrului de Sănătate Multifuncțional Năvodari.

În cadrul aceleiași ședințe, Mihai Lupu, președintele CJC, a anunțat că a fost semnat raportul privind procedura de atribuire pentru proiectarea și execuția Spitalului „Mama și copilul”, a cărui finanțare va fi asigurată din fonduri guvernamentale: „Suntem înaintați. Chiar ieri am semnat raportul de atribuire. Dar important pentru județul nostru este că ne-am făcut treaba și am dus la bun sfârșit toate elementele care stau la baza unei proiectări", adăugând că acest proiect nu a fost scos de la finanțare de Comisia Europeană. Interpelat de consilierul Claudiu Palaz în legătură cu apartenența acestei instituții, Mihai Lupu a răspuns: „Noi am semnat contractul cu Ministerul Sănătății, nimeni nu construiește astfel de investiții fără garanții guvernamentale, iar Ministerul Sănătății, care este parte a Guvernului, categoric ne va asigura finanțarea”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2912 secunde