Deputat de Constanța, refuzat de BEC pentru alegerile europarlamentare

1092
12
Deputat de Constanța, refuzat de BEC pentru alegerile europarlamentare - ceghinionaavutremuscernea2-1396017440.jpg

Articole de la același autor

Deputatul Colegiului 9 din Constanța, Remus Cernea, este urmărit de ghinion. După ce deputații juriști au respins proiectul său privind parte-neriatul civil între persoane de același sex, în momentul în care s-a dus să-și depună dosarul privind candidatura sa la alegerile europarlamentare ce vor avea loc în luna mai, dosarul său a fost respins.   
"Când am dorit să îmi depun candidatura ca independent la alege-rile europarlamentare, m-am lovit de unul dintre momentele de culme a absurdului pe care le poți întâlni în viață. Am ajuns la Biroul Electoral Central cu dosarul de candidat independent, la alegerile europarlamentare în ultima zi de depunere a candidaturilor la ora 23.48. Am prezentat documentele necesare depunerii candidaturii, dar am fost consternat să văd atitudinea ostilă a celor de acolo care au refuzat să primească dosarul pe motiv că nu numerotasem filele cu semnături. Ideea de a respinge o candidatură pe un astfel de motiv este absurdă. O astfel de prevedere nu există în Legea alegerilor europarlamentare și nici în Ordonanța emisă de Guvern cu privire la alegerile europarlamentare din 25 mai", a declarat deputatul Remus Cernea.
El a mai adăugat că, procedural vorbind, chiar dacă ar fi fost vreo problemă cu dosarul, el ar fi trebuit întâi primit de către Biroul Electoral Central și apoi luată o decizie de acceptare sau respingere a lui. În acest context, Cernea susține că ideea de a nu primi deloc dosarul de candidat este abuzivă și în afara oricăror norme procedurale. 
"Un domn de acolo, destul de agresiv prin modul de adresare față de mine și față de colegii din echipa mea cu care venisem, ne-a ținut pe loc aproximativ 10 minute cerându-ne să numerotăm fiecare filă, ceea ce era, evident, imposibil, într-un timp scurt. Dorea, invocând o nouă reglementare abuzivă din 5 mai a BEC, un opis cu filele, dar absența acelui opis nu poate fi motiv de neprimire a unui dosar, ci eventual motiv de respingere a lui. Iar după eventuala respingere, candidatul ar fi avut o cale de atac pentru a se putea apăra față de ceea ce consideră a fi o nedreptate", a spus Remus Cernea. 
Parlamentarul a mai susținut că, acțiunea de a nu primi deloc un dosar înseamnă a anula orice cale de atac a celui care se consideră nedreptățit, ceea ce este inacceptabil. 
"Am avut o discuție în contradictoriu care a durat câteva minute, dar domnia sa a refuzat să preia dosarul. La scurt timp după ora 24.00, a venit o altă persoană care a pocnit din palme și a spus că suntem în 27 martie 2014 și că perioada de înscriere la alegerile europarlamentare a expirat. Ne-a urat - la revedere -  iar apoi ni s-a spus să plecăm că se va stinge lumina. Într-adevăr, cu astfel de reglementări absurde, cu astfel de practici nedemocratice și cu astfel de atitudini agresive prin care se încalcă drepturi fundamentale, se stinge lumina peste România", a mai adăugat Remus Cernea.


Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
hermes 50cm birkin replica
10 mai 2014
hermes 50cm birkin replica

hermes wallet design Stiri Politică : Deputat de Constanța, refuzat de BEC pentru alegerile europarlamentare | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes 50cm birkin replica

TVQBqFinOZ
24 septembrie 2014
RIfDgtrrxRLC

pUAiYJ wlaxvwogypxy, [url=http://nrbngzeyiraa.com/]nrbngzeyiraa[/url], [link=http://rurzqqycrzxv.com/]rurzqqycrzxv[/link], http://xcvmtnoryogb.com/

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8302 secunde