Florin Cocargeanu şi-a publicat raportul de activitate. Cu ce se laudă fostul viceprimar

1174
Florin Cocargeanu şi-a publicat raportul de activitate. Cu ce se laudă fostul viceprimar - fond-cocargeanu-1686765166.jpg

Articole de la același autor

În urmă cu o perioadă de timp, în ziarul „Cuget Liber“, s-au publicat mai multe rapoarte de activitate ale consilierilor locali din Constanța, mai exact rapoartele acelor consilieri care le publicaseră pe site-ul oficial al Primăriei Constanța. Iată că a venit vremea să prezentăm și raportul de activitate al fostului viceprimar al municipiului Constanța, Florin Cocargeanu.

Aşadar, Florin Cocargeanu este în continuare consilier local al municipiului Constanţa, dar nu mai este viceprimar, asta după ce primarul Vergil Chiţac a iniţiat un proiect pe ordinea de zi a unei şedinţe de consiliu local prin care acesta a fost destituit din funcţie.

Florin Cocargeanu are până în prezent 26 de prezenţe în cadrul Consiliului Municipal Constanţa. Alături de colegii săi din USR a depus o serie de amendamente la mai multe hotărâri aflate pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu local. Totodată, a şi iniţiat mai multe proiecte care au fost, sau nu, votate de către aleşii locali.

În calitate de consilier local, conform Codului Administrativ, Florin Cocargeanu a ţinut audienţe săptămânal şi ori de câte ori i-au fost solicitate, dar a avut şi întâlniri în stradă cu cetăţenii oraşului Constanţa.

El este membru în cadrul Comisiei Nr.5, mai exact comisia pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeanului.

În ceea ce priveşte activitatea sa ca viceprimar, cea de care primarul Vergil Chiţac nu a fost prea mulţumit, Florin Cocargeanu a avut printre alte atribuţii, sarcina de a se ocupa de Direcţia Logistică, Direcţia Locală de Evidenţă Persoane, Direcţia Digitalizare şi Tehnologie a Informaţiei şi Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ala Bugetului Local.

Evident, că a avut şi alte atribuţii, până la un moment dat când acestea

i-au fost retrase de către edilul municipiului Constanţa.

Vorbim aici despre faptul că a fost vicepreşedintele Comandamentului de iarnă, membru al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, vicepreşedinte al Comisiei Municipiului Constanţa pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor şi membru în Comisia pentru Reducere a Riscului Seismic la Imobilele Existente.

„Am primit în audienţă directori, contabili, administratori ai unităţilor de învăţământ în vederea acordării de consultanţă pentru diverse probleme cu care s-au confruntat în anul 2022. De asemenea, am efectuat vizite la unităţile de învăţământ preuniversitare de stat. Am supravegheat lucrări de reparaţii la instalaţia termică pentru alte 10 unităţi de învăţământ şi am demarat construirea unui teren de sport multifuncţional la Liceul de Marină. Totodată, am reabilitat săli de clasă şi spaţii interioare la mai multe unităţi de învăţământ precum am reabilitat şi curţile interioare a opt unităţi de învăţământ. Cred că în acest sens mi-am făcut treaba foarte bine”, a declarat Florin Cocargeanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3083 secunde