Iulian Călin de la USR Constanţa nu mai este dorit în partid. "Să îşi dea demisia de onoare"

1325
1
Iulian Călin de la USR Constanţa nu mai este dorit în partid.
Reprezentanţii USR Constanţa îi cer public demisia din partid consilierului local Iulian Călin. Decizia vine după ce Călin a votat pentru un proiect care îi permite şefului PSD Constanţa, Ion Dumitrache, să intre în posesia unei suprafaţe de 854 mp de plajă din staţiunea Mamaia. Consilierii USR Constanţa nu sunt de accord cu acest lucru şi tocmai din acest motiv se dezic de decizia colegului de partid.

Mai mult decât atât, cei din USR îi cer lui Iulian Călin să demisioneze şi din funcţia de consilier local al municipiului Constanţa.

Contactat de echipa Cuget Liber, Iulian Călin a spus că va avea o discuţie cu membrii Biroului Judeţean al USR şi apoi va lua o decizie în acest sens.

„Le-am propus să mă întâlnesc cu Biroul Judeţean şi cu colegii şi să ne răspundem unor întrebări. Comunicatul acela în care se spune că vor să mă excludă pe mine din partid nu reprezintă decât opţiunea domniilor lor. Nu am ce să vorbesc despre acest lucru. Aştept să am o discuţie cu Biroul Local şi Judeţean şi probabil că după acea discuţie voi avea mai multe de spus. Eu am votat pozitiv în dreptul mai multor proiecte care vizau vânzare de terenuri. Cel care ar fi trebuit să cumpere terenul avea drept de preempţiune. Oricum altcineva nu putea să îl ia. Tot timpul spunem că nu avem bani, că trebuie să aducem bani la buget pentru diferite acţiuni pe care ni le propune primăria. Argumentul acesta că la unul din proiecte drept de preempţiune îl avea un cunoscut membru al PSD, nu este deloc relevant. Putea să fie şi de la PNL şi de la USR sau din altă parte. Iar aceste indicaţii cum ar fi să nu votăm un proiect pentru că nu ne place de x sau y, nu fac parte din acest secol. Cu câteva proiecte înainte votasem noi de la USR împreună cu cei de la PSD un proiect propus de PNL. Şi atunci nu s-a mai scandalizat nimeni dintre colegii mei. Sunt multe discuţii pe această temă”, a declarat pentru „Cuget Liber”, Iulian Călin.

La rândul său, liderul consilierilor USR, Dumitru Caragheorghe, are o poziţie categorică în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în şedinţa de consiliu local. Caragheorghe spune că Iulian Călin i-a înşelat pe toţi cei care au votat cu USR.

„Totul este destul de clar. Am avut o situaţie în care unul dintre colegii noştri nu a respectat indicaţiile de vot şi este clar că este o încălcare a principiilor organizaţiei noastre, dar şi un afront la adresa constănţenilor care au votat cu USR, în ideea în care suntem organizaţia care nu permite abuzuri urbanistice şi construirea de clădiri pe plajă. Colegul nostru a adus un afront celor care au votat USR. Noi i-am cerut demisia de onoare şi în acelaşi timp întreprindem toate măsurile corespunzătoare în cazul în care el nu are onoare şi nu îşi va da demisia. Nu mă voi ascunde că atât eu cât şi colegii mei vrem ca Iulian Călin să plece din organizaţia noastră. Nu pot să spun că ne aşteptam la un asemenea gest. Noi am spus înaintea şedinţei clar că nu vom vota acest proiect. Iată că cineva a făcut-o. Nici măcar nu a răspuns la telefon când a fost sunat în timpul şedinţei. Este evident că aici este vorba de nişte interese mizerabile. Iulian Călin face jocul PSD-ului la indicaţiile PNL-ului. Constănţenii au fost păcăliţi atunci când au votat. El este un caz, asta nu înseamnă că organizaţia noastră se asociază cu el”, a spus şi Dumitru Caragheorghe.

Comentează știrea

"bani la buget"
1 martie 2023
"să nu votăm un proiect pentru că nu ne place de x sau y, nu fac parte din acest secol"

Chiar si pt. un apolitic, ratiunea este de apreciat. Conteaza culoare cind interesul prioritar este al orasului ? Economia capitalista se bazeaza pe BAN ! Lasati economia sa mearga dupa regulile ei. Dl. Calin aici eu sint de partea dvs. Mai departe cetatenii sa zica la stampila !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1253 secunde