Iulian Călin, exclus din USR. "Îi cerem demisia şi din Consiliul Local"
Articole de la același autor
Mai multe proiecte pe PNRR implementate în comuna Saraiu. "Încă aşteptăm finanţările"
05 Martie 2023
Vergil Chiţac i-a retras atribuţiile viceprimarului USR al municipiului Constanţa, Florin Cocargeanu. "Condamn atitudinea lui"
11 Martie 2023
Primarul Vergil Chiţac a ieșit prin oraș ca să verifice stadiului lucrărilor de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu
22 Februarie 2023
USR Constanţa a organizat, marţi, o conferinţă de presă la care au participat liderul consilierilor locali USR Constanţa Dumitru Caragheorghe, viceprimarul municipiului Constanţa, Florin Cocargeanu şi deputatul Stelian Ion. Cei trei au vorbit în primul rând despre cazul în care consilierul local Iulian Călin a votat pozitiv un proiect care presupune vânzarea unui teren din staţiunea Mamaia către preşedintele organizaţiei municipale a PSD Constanţa, Ion Dumitrache.
„Pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Consiliu Local au existat mai multe proiecte care au ridicat anumite semne de întrebare. Consilierii noștri au decis pozițiile USR pe marginea acestor proiecte. Am intrat în ședința de CL, am avut consemnat între consilieri și observând că într-un șir de cinci proiecte în care se discută despre vânzări de terenuri nu respectă ceea ce am hotărât, am luat decizia să îl sunăm, el nu a răspuns și atunci am avut o problemă. Ultimele două proiecte vizau înstrăinarea unui teren pe taluz și înstrăinarea altuia în Mamaia pentru președintele PSD, Ion Dumitrache. Colegul nostru a luat decizia în urma unui troc. Imediat după ședintă, consilierii noștri au întocmit o sesizare propunând excluderea colegului nostru Iulian Călin din partid și din CL”, a declarat Dumitru Caragheorghe.
Viceprimarul Florin Cocargeanu e explicat cu lux de amănunte cum au decurs lucrurile înainte ca Iulian Călin să decidă ce va vota.
„Noi înainte de fiecare ședință de CL pregătim ședința. Am avut o astfel de întâlnire la care a participat toată lumea, mai puțin Iulian Călin. Am mai avut discuții pe grupul de whatsapp iar marți a urmat ședința. Cu o oră înainte de şedinţă am avut din nou discuţii între noi. Iulian Călin a spus că este la o altă întâlnire prin prisma funcției pe care o deține la Delfinariu și a zis că nu va participa nici măcar la ședință. Am cerut un vot pe grupul de whatsapp din partea lui Călin, nu a răspuns. A fost majoritate. La un moment dat, în timpul ședinței, a început să voteze contrar voinței noastre. Când a fost întrebat de ce a făcut acest lucru, a zis că trebuie să avem o discuție și că ne va explica. Apoi a ieșit în presă și mai departe nu au mai fost discuții cu el”, a spus Florin Cocargeanu.
Preyent la conferinţă, deputatul Stelian Ion a anunţat că decizia luată în Biroul Naţional al USR este aceea de a-l demite pe Iulian Călin din partid. Totodată, acesta îi cere demisia şi din funcţia de consilier local.
„Ieri (n.r. luni) am avut ședință la Biroul Național şi s-a decis excluderea lui Iulian Călin din USR. Decizia a fost luată în unanimitate. Este evident că Iulian Călin a trădat obiectivele USR, și a trădat colegii și nu în ultimul rând i-a trădat pe cei care l-au votat. O consecință imediată ar trebui să fie demisia din CL. Dacă ar avea onoare ar face acest lucru. Faptul că el este acolo, este rodul muncii a unui întreg partid. Această muncă a convins cetățenii să ne voteze. Reacțiile noastre nu pot fi decât prompte.
Îi solicităm lui Iulian Calin să își dea demisia din CL”, a explicat Stelian Ion.
Florin Cocargeanu va ataca în instanţă decizia lui Chiţac
În altă ordine de idei, recent, Vergil Chiţac i-a retras atribuţiile viceprimarului Florin Cocargeanu după ce acesta a votat împotriva unui împrumut pe care administraţia locală vrea să îl facă pentru a dezvolta oraşul.
Florin Cocargeanu spune că a existat o discuţie cu Vergil Chiţac despre un eventual împrumut însă la finalul anului 2022.
„A existat o discuție cu Vergil Chițac acum vreo trei luni când s-a vorbit că se va face un împrumut în 2023. Am zis că sunt de acord dar nu cu orice împrumut și mai ales cu unul care nu a fost explicat. Am fost puși în fața unui document cu niste proiecte pentru care nu existau explicații logice”, a spus Cocargeanu.
Stelian Ion a declarat că Florin Cocargeanu va ataca în instanţă decizia luată de Vergil Chiţac şi este convins că acesta va avea câştig de cauză.
„Florin Cocargeanu va ataca în instanță decizia primarului de a-i retrage atribuțiile. Este inadmisibil ceea ce a făcut Chițac. Dacă era un om echilibrat ar fi avut o discuție cu Florin Cocargeanu. Este foarte deranjant că spunem lucrurilor pe nume. Lucrul acesta îl deranjează. Colegul nostru a fost foarte implicat și și-a respectat atribuţiile cu vârf și îndesat. Ei nu vor să vadă faptul că pe acel teren se va ridica o construcție că doar nu îl vor ține ca fiind o pârloagă”, a concluzionat Stelian Ion.
Mircea GHIŢĂ

Comentează știrea
Votare si Voturi
14 martie 2023
Liste De Partid
Principial, toti de pe lista au un impact pe scorul final si in fct. de scor numarul de locuri in ordine descrescatoate. Demiterea e un act unilateral de vointa, doar dintr-o parte. Actual nu implica si pierderea locului de ales.(Dragi alesi, pai legea cine o face ? Daca nu e buna, pai ...) Daca alesul respectiv considera ca a actionat cu buna morala si credinta, atunci eu ii urez Mult Succes in Continuare din calitatea de reprezentant al alegatorilor.
Articole pe aceeași temă
Marţi, 28 Februarie 2023
Vineri, 20 Ianuarie 2023
Joi, 19 Ianuarie 2023
Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023
Marţi, 08 Noiembrie 2022
Miercuri, 19 Octombrie 2022
Vineri, 02 Septembrie 2022
Joi, 25 August 2022
Vineri, 10 Martie 2023
Vineri, 09 Septembrie 2022