Iulian Cârlogea, vicepreședinte PUSL: "La Constanța am găsit o filială puternică"

2403
Iulian Cârlogea, vicepreședinte PUSL:
Filiala Constanța a Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a organizat, vineri, o conferință de presă pe tema principalelor probleme ale județului și municipiului. În cadrul evenimentului, au fost prezentate propuneri pentru soluționarea lor. La conferință au participat Iulian Cârlogea, vicepreședinte PUSL la nivel național, președintele Organizației Județene a PUSL Constanța, Florentin Chiforeanu și președintele Organizației Municipale a PUSL Constanța, Gihan Eserghep.

În debutul evenimentului, Gihan Eserghep a precizat care sunt, în viziunea sa, cele mai alarmante aspecte la nivel de municipiu și cum s-ar putea rezolva principalele probleme. Acesta susține că prezența specialiștilor pe fiecare domeniu care să activeze în partid ar organiza mai bine lucrurile.

„La nivel de municipiu, prima problemă este traficul rutier din orașul Constanța. A doua problemă este legată de parcări. A treia o reprezintă construcția de creșe și grădinițele. Este o problemă pentru toți cei care au copii mici. Din păcate, grădinițele care sunt de stat au acel program strict anului școlar, iar în cealaltă perioadă a timpului, părinții nu au unde să-și lase copiii. Apoi, avem problemă de turism, de promovare a orașului… Toate sunt legate și pleacă de la acest capitol. Și, să nu uităm, avem peste drum de sediul nostru, Spitalul Municipal Constanța, care este în același stadiu de doi ani de zile. Eu, personal, o să încerc să aduc în partid cel puțin un specialist în fiecare domeniu, de la sport la cultură, educație și așa mai departe”, a declarat președintele Gihan Eserghep.

„De apa Dunării ar trebui să se bucure toată agricultura județului Constanța”

În continuare, Florentin Chiforeanu a vorbit despre proiectele care trebuie puse în practică în județ, în ceea ce privește nevoile actuale ale cetățenilor.

„Eu aș dori să mă refer la nevoile actuale ale județului Constanța. Acum vreo două săptămâni am fost în localitatea Dobromir. În 2023, localitatea Dobromir nu are apă curentă! Dar în viziunea mea, nu astea sunt prioritățile județului Constanța. Rețeta după care a mers Constanța în ultimii zeci de ani a fost greșită. Un lucru pe care îl vreau eu pentru județul Constanța este un baraj pe Dunăre, în Hârșova. Ar regula cursul Dunării până la Hârșova. În al doilea rând, ar fi benefic un pod peste Dunăre în sudul județului. Ați văzut, la Brăila, din momentul în care a început construcția podului a durat 5 ani. Nu este ceva imposibil. Convingerea mea este că ar avea o influență uriașă. Suntem binecuvântați de Dumnezeu cu fluviul acesta, Dunărea. Tot județul, inclusiv județul Tulcea, ar trebui străbătute de canale. De apa Dunării ar trebui să se bucure toată agricultura județului Constanța. Dacă vreți să vorbim puțin de turism, cred că să lași să se construiască ar fi extraordinar de bine pentru județul Constanța. Autostrada, neapărat, trebuie dusă până la Mangalia și până la intrarea în județul Tulcea. Iar un lucru de cu totul altă dimensiune față de ce am înșirat până acum reprezintă cozile pe care le vedem de nu știu câți ani, ele sunt cauzate de trei intersecții. Două în Eforie, una în Agigea. Iar nu în ultimul rând, îmi doresc, de asemenea, parcuri industriale în județul Constanța”, a precizat președintele Organizației Județene a PUSL Constanța, Florentin Chiforeanu.

După ce a dobândit o perspectivă din ansamblu în vizita sa de lucru în teritoriu, vicepreședintele PUSL, Iulian Cârlogea, a spus că, în orașul Constanța, pare că administrația nici nu există.

„Eu sunt om de administrație în București și pot să spun că am ajuns în faza să îmi dau cu părerea despre ce văd în alte locuri. La PUSL Constanța am găsit o filială puternică condusă de doi oameni serioși care își doresc să schimbe ceea ce se întâmplă în momentul de față în Constanța, atât în municipiu, cât și în județ. La momentul actual, la Constanța turiștii nu reușesc să ajungă. Astea sunt marile probleme. Orașul Constanța suferă din cauză că administrația nici nu pare să existe”, a încheiat vicepreședintele PUSL.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6889 secunde