Nicolae Ciucă, mesaj pentru supraviețuitorii de cancer

175
Nicolae Ciucă, mesaj pentru supraviețuitorii de cancer - ciuca-1654433168.jpg

Articole de la același autor

Puterea exemplului celor care au învins cancerul poate avea un efect mobilizator şi încurajator pentru toţi cei care descoperă că au acest diagnostic, a transmis premierul Nicolae Ciucă de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer. Duminică seară, Palatul Victoria va fi iluminat, între orele 21.00 şi 23.00, în culorile şi cu logo-ul simbol ales pentru această zi, nufărul galben, potrivit Realitatea.net


”Inițiativa de a institui Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranță pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator și încurajator, totodată. Încrederea că și tu poți trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul prețios al medicilor și acces la tratamente. În tot acest efort, rolul autorităților și al întregului sistem sanitar este însă la fel de important atât pe parcursul perioadei de tratament, cât și după vindecare.

Vrem ca acești oameni să știe că suntem alături de ei în bătălia pentru viață și că speranța lor are cu adevărat șanse să se împlinească. În acest sens, Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanți ai societății civile și cu pacienți oncologici va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte. Prin acest Plan, România se va alătura țărilor occidentale în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme decât până acum, se va pune accent și pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii, iar acest lucru presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici, care va da posibilitatea de a urmări evoluția fiecărui bolnav”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4486 secunde