PDL Constanța strânge semnături pentru a ataca în instanță hotărârea privind majorarea gigacaloriei

320
3
PDL Constanța strânge semnături pentru a ataca în instanță hotărârea privind majorarea gigacaloriei - conferintapdl3-1365948765.jpg
Președintele PDL Constanța, senatorul Christian Gigi Chiru, a organizat, ieri, o conferință de presă. Alături de el s-au aflat prim-vicepreședintele organizației județene, consilierul local Iustin Fabian Roman, și fostul deputat Constantin Chirilă, președinte interimar la Organizația Municipală a PDL Constanța.

Christian Gigi Chiru, Iustin Fabian Roman și Constantin Chirilă au trecut în revistă activitatea USL de când se află la guvernarea țării și au spus că indicatorii economici arată că situația este foarte gravă, aceștia reușind să blocheze toate proiectele economice.

Revenind pe plan local, printre altele, ei au contestat majorarea taxei gigacaloriei.

"Mă așteptam ca parlamentarii USL de Constanța să bată cu pumnul în masă la Guvern atunci când a fost majorat prețul gigacaloriei în Constanța. Nu au făcut-o ! Mai mult, au fost promisiuni că nu vor mai exista taxe, iar acum încep să apară una câte una", a declarat senatorul Christian Gigi Chiru.

El a reamintit că PDL Constanța a depus la Consiliul Local Constanța o plângere prealabilă privind revocarea hotărârii prin care s-a aprobat majorarea prețului local de facturare a energiei termice de către RADET Constanța de la 341,91 lei / Gcal la 358,54 lei / Gcal.

În document se arată că H.C.L 56/2013 este emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 49 din Legea 215/2001 și a art. 15 alin 2 din Constituția României și, mai mult decât atât, că a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Din aceste consi-derente, semnatarii cer Consiliului Local Constanța revocarea hotărârii.

"Dacă hotărârea nu va fi revocată, intenționăm să acționăm în instanță această hotărâre ilegală. Mai mult, strângem semnături de la constănțenii nemulțumiți de această majorare. Sunt așteptați să semneze toți cei care sunt nemulțumiți de majorarea gigacaloriei", a mai spus Chiru.

Hotărârea prin care gigacaloria a fost majorată în mod retroactiv, respectiv, la data de 26 martie, dar să fie plătită cu data de 1 februarie, a creat nemulțumiri și printre membrii Partidului Forța Civică Constanța.

Unul din cei mai înverșunați parlamentari constănțeni care a tot încercat să dezlege ițele privind facturile mari de la căldură din Constanța este președintele Forței Civice Constanța, deputatul Dănuț Culețu. De altfel, el a și organizat diverse dezbateri pe această temă, însă cei responsabili nu l-au prea băgat în seamă.

"Ne menținem poziția, respectiv că gigacaloria a fost majorată retroactiv, astfel fiind încălcat principiul neretroactivității legii. Forța Civică Constanța a făcut demersurile pentru ca justiția să-și spună cuvântul în această problemă. În cursul zilei de mâine (n.r. astăzi), cu ajutorul nostru, un intervenient va ataca în contencios-administrativ hotărârea Consiliului Local Municipal Constanța", a declarat deputatul Dănuț Culețu. 

Comentează știrea

Hanibal
15 aprilie 2013
cei trei care au speriat useleul

Retroactiva sau nu , majorarea are in primul rand un scop psihologic . Masura este menita sa-i convinga pe cei care nu beneficiaza de subventii , ce bine era inainte de majorare . In acelasi timp se pregateste terenul pentru o noua majorare incepand din iarna viitoare . Smecheria este ca subventionatii fac parte din clientela permanenta a lui Stefan cel Mazare , play-boul Constantei, si trebuie sa li se acorde in continuare mita electorala .Multi dintre cei care platesc integral caldura l-au votat pe acest escroc politic .A controlat primaria daca cei care beneficiaza de subventii au acest drept ? Chiru, Chirila si Culetu se agita degeaba.Apropo de dl Chirila: in afara de prezenta sa langa seful sau Chiru ca sa se afle in treaba , stie daca organizatia municipala mai exista ? Poate spune ce activitati are in plan,sau mai corect daca are un plan de activitate ? Poate spune cand,si in ce imprejurari s-a intalnit cu membrii de partid si simpatizantii organizatiei ? Sau a lasat definitiv organizatia pe mana frumoasei si inteligentei Mardarescu ? Oricum, asemenea probleme sociale nu se rezolva cu vaicareli si declaratii .Daca cei trei domni vor sa convinga , sa scoata membrii de partid si cetatenii nemultumiti in strada,sa protesteze in fata primariei si sediului PSD nu sa se milogeasca de parlamentarii USL.

SEIKO
15 aprilie 2013
Impozit pe p.... ma-sii lui Mazare!

Da taxa asta cand se va baga??? Impozit pe vizuina din care a iesit acest avorton??? Asteptam societatea civila sa-si cera drepturile!!

Acaru' Paun
15 aprilie 2013
hmmmm

Ceea ce face mazare as zice ca se numeste santaj electoral. Prin acest mecanism psihologic, de altfel foarte simplu, isi atrage la vot suficienti atarnatori pe spatele nostru. Acesti mosi pensionari sau tineri atarnatori care nu au carti de munca si venituri inscrise oficial, ne cocoseaza platindu-le facturile la caldura. Ar trebui exilati in Groenlanda sa plateasca tot ce consuma sau sa crape de frig. Nu mi-o considerati lipsa de respect pentru cei in varsta, ci ma simt tradat de catre ei pentru un kil de zahar sau un pui cu apa inghetata in el.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2071 secunde