Decizia PNL Constanța de a nu susține demersul grupului de consilieri județeni ai PDL de a convoca o ședință de îndată a Consiliului Județean pentru soluționarea crizei financiare de la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" a încins spiritele între cele două formațiuni politice de la malul mării.
"Am luat act de aplecarea profundă, serioasă și onestă a PNL Constanța asupra situației dramatice în care se regăsește Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski". Prin această decizie regretabilă, PNL Constanța a demonstrat că este prelungirea cocoșată a PSD în județul Constanța", susține într-un comunicat de presă grupul consilierilor județeni ai PDL Constanța.
Ei au mai precizat că, prin poziția politică adoptată, grupul de consilieri județeni ai PNL îngroașă rândurile corului adoratorilor președintelui Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu. Mai mult, grupul consilierilor PNL Constanța este acuzat de colegii lor de la PDL că au adoptat poziția "ghiocel" în fața președintelui CJC.
Liberalii acuză că propunerea PDL este populistă
La rândul lor, liberalii constănțeni susțin că protestează public împotriva faptului că angajații Teatrului nu și-au mai primit drepturile salariale de trei luni. Cu toate acestea, ei nu s-au lăsat mai prejos și le-au răspuns pedeliștilor pe același ton acid.
"Consilierii județeni ai PNL Constanța protestează public împotriva diversiunii ieftine puse la cale de către PDL prin instigarea angajaților Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", în vederea deturnării atenției de la principalul vinovat de crearea acestei situații, în speță Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Patrimoniului Național", spun liberalii constănțeni într-un comunicat de presă remis, ieri, presei locale.
Ei au mai precizat că propunerea PDL este populistă și trădează cinismul Partidului Democrat-Liberal care se folosește în goana sa după imagine de necazul unor oameni doar pentru a mai obține câteva procente.
Ei mai susțin că litigiul dintre salariații Teatrului este de natură juridică, reglementat de Codul Muncii și poate fi soluționat numai în instanță sau de către Guvern. De asemenea, liberalii consideră că drepturile salariale nu pot fi obiectul unui vot în Consiliul Județean Constanța.
În concluzie, în loc să lase orgoliile politice de-o parte în beneficiul angajaților teatrului și să se așeze la masa tratativelor, politicienii noștri preferă să-și aducă injurii unii, altora, prin intermediul presei. În tot acest timp, artiștii vor întâmpina sărbătorile de iarnă cu burțile goale pentru că nu și-au mai primit salariile de trei luni de zile.