Radu Oprea: "Plafonarea nu este întotdeauna o soluţie; dacă nu e bine gândită, poate duce la penurie"

129
Radu Oprea:
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat vineri, referindu-se la ideea de plafonare a preţurilor produselor de bază, că o astfel de intervenţie în piaţă nu este întotdeauna o soluţie, o plafonare care nu este bine gândită putând avea efecte precum penuria.

„Plafonarea nu este întotdeauna o soluţie pentru că o plafonare şi o intervenţie abruptă în piaţă pot duce, spre exemplu, şi avem acest exemplu din Ungaria - în momentul în care au plafonat preţul la combustibil, la benzină, la motorină, aţi văzut că în acel moment s-a stârnit un val de panică în populaţie şi au avut penurie şi a trebuit apoi să limiteze şi cantitatea. Deci, un efect pe care îl poate avea plafonarea dacă nu este bine gândită, bine articulată, poate fi penuria pentru că, în general, produsele se duc pe alte pieţe unde preţurile sunt mai mari”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă.

În acest context, el a explicat că soluţia constă în asigurarea măsurilor de sprijin pentru populaţie şi pentru producători.

„Şi atunci măsurile de sprijin al populaţiei - pentru a putea rezista în această perioadă, şi măsuri de sprijin al producătorilor, astfel încât să producem în România mai mult. Producem mai mult, preţurile trebuie să scadă. Dar inflaţia are două cauze principale, cauza principală a fost şi cea care a surprins, dacă vreţi, cea legată de creşterea preţurilor la gaze şi la energie. Atunci a fost un moment important în care s-ar fi putut interveni rapid cu o plafonare, astfel încât să nu crească inflaţia. A doua cauză acum este creşterea preţurilor la alimente şi de fapt sunt efectele de runda a doua la scumpirile de gaze şi energie. Acum însă tendinţa nu mai este accelerată în acest moment şi în al doilea semestru o să înceapă şi descreşterea inflaţiei. Sigur, este un război în preajma noastră şi sunt încă multe necunoscute”, a mai spus Oprea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9198 secunde