Cauze ce duc la apariția anxietății la copii

161
Cauze ce duc la apariția anxietății la copii - anxietatejpg2-1677242907.jpg

Articole de la același autor

Anxietatea este o reacție a organismului în fața un pericol sau o amenințare, dar când cineva experimentează o frică exagerată, este vorba despre o tulburare de anxietate. De fapt, susțin specialiștii, anxietatea este o emoție puternică pe care o simt inclusiv cei mici. Copiii încep să experimenteze frici care pot crea anxietate în jurul vârstei de doi sau trei ani. Uneori, chiar și mersul pe bicicletă și frica de a cădea pot crea anxietate. Problema devine, însă, serioasă atunci când sentimentul este atât de puternic și excesiv, încât devine o tulburare. În cazul copiilor care nu își pot gestiona fricile, anxietatea poate deveni rapid un tovarăș nedorit.

Simptomele cu care se confruntă micuții sunt următoarele: dureri de cap frecvente sau dureri de stomac, fără un motiv medical, mușchii tensionați, tremurături sau transpirație excesivă, dificultăți de somn. Sunt situații în care ei devin extrem de sensibili și încep să plângă des sau se înfurie, fără un motiv aparent. Alteori, există teama excesivă de a greși, apar atacurile de panică, alte fobii și frici exagerate. De exemplu, copilul s-ar putea teme de un animal sau de un fenomen natural, cum ar fi un uragan. Apoi, apar teama de a nu fi iubit, neliniștea și nervozitatea constantă, refuzul de a merge la școală. De asemenea, s-ar putea să nu vrea să mănânce sau să folosească baia școlii. Câteodată, anxietatea ar putea fi rezultatul agresiunii, deci dacă credeți că cel mic suferă de anxietate, nu ezitați să vă adresați medicului pentru a obține un diagnostic. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5243 secunde