Primele victime ale gerului, în grija medicilor de la Spitalul Județean Constanța

322
Primele victime ale gerului, în grija medicilor de la Spitalul Județean Constanța - primelevictimealegerului-1391353768.jpg

Articole de la același autor

În locul ninsorilor și al vântului, gerul instalat peste Constanța a făcut deja primele victime.  20 de constănțeni au ajuns la spital cu degerături și hipotermie, majoritatea dintre ei având nevoie de câteva zile bune de spitalizare, spun medicii.


Tineri sau vârstnici, 20 de constănțeni care s-au expus zilele acestea gerului abătut peste oraș au ajuns la Spitalul Județean Constanța, la urgențe, cu degerături la mâini și picioare și cu hipotermie severă. 
"Media ultimelor zile a fost de 5-6 pacienți pe zi, ajunși în urgențe cu hipotermie severă și degerături sau decompensarea afecțiunilor cronice.  Așa cum se întâmplă de fiecare dată în perioadele cu ger, la spital nu au fost doar prezentări de cazuri sociale, ci și persoane care s-au expus temperaturilor scăzute și cărora le-a cedat organismul. Sigur că noi am urmat protocolul medical și le-am făcut toate investigațiile pe Serviciul de Primiri Urgențe. Unii au avut forme ușoare, fapt pentru care au fost stabilizați la noi, alții însă, nu au fost la fel de norocoși și au intrat pe terapie intensivă", a declarat, pentru Cuget Liber, dr. Rodica Tudoran, șefa secției de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța. 


Cum ne apărăm de hipotermie și degerături
Medicii spun că mai ales bolnavii cronici, copiii, dar și persoanele cu imunitate scăzută trebuie să evite frigul și să se îmbrace corespunzător acestei perioade. 
"Pe perioada gerului, persoanele care prezintă afecțiuni cronice cardiace, respiratorii, cu imunitatea scăzută, este recomandat să nu se expună la temperaturi scăzute. Dacă însă este necesar să se deplaseze în frig, trebuie să poarte îmbrăcăminte specială de iarnă, impermeabilă, groasă, încălțăminte îmblănită și prin care să nu intre zăpada. Să consume lichide calde, dar să evite alcoolul și să nu uite de medicația recomandată de medicul curant. Să nu uităm că temperatura normală a organismului este în jur de 36.5 grade, iar în momentul în care aceasta scade sub 36 grade se consideră că pacientul a intrat în hipotermie. În funcție de timpul de expunere, persoanele afectate pot ajunge la stop cardio respirator, decompensarea bolilor cronice și degerături.  În acest caz, dacă am fost expuși la frig și extremitățile prezintă degerături ușoare sau medii, încălzirea extremităților se va face treptat, la temperatura camerei, cu o pătură  sau în apă rece. Este interzisă încălzirea zonelor degerate la surse de foc, în apă fierbinte sau surse de încălzire, deoarece vor apărea leziuni ale țesuturilor și ale vaselor sanguine", explică dr. Dan Pletea, medic specialist medicină de urgență în cadrul Spitalului Medgidia. 
Cele mai expuse persoane la hipotermie sunt persoanele fără adăpost, bătrânii, copiii și persoanele cu afecțiuni cronice (cardiace, respiratorii, imunodeficitare). Șocul hipotermic  poate duce la stop cardio respirator, iar complicațiile degerăturilor pot duce la amputații ale membrelor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5307 secunde