Adoptată la patru ani, Daniela își caută familia, care este din Constanța: "Vă rog ajutați-mă să îmi îndeplinesc dorința"

7620
Adoptată la patru ani, Daniela își caută familia, care este din Constanța:

Articole de la același autor

O femeie născută la Călărași, și adoptată la vârsta de patru ani, își caută familia biologică, despre care spune că este din județul Constanța. Aceasta a transmis un mesaj prin care cere ajutorul oamenilor, prin intermediul comunității online The never forgotten Romanian children, de pe Facebook.



"Salutare oameni buni!

Întotdeauna am avut în gând acest moment de a-mi căuta familia biologică dar niciodată nu am avut posibilitatea să o fac, acum după atâta amar de ani sper să ajungă și în sufletul meu acea rază de soare pe care o admiram cândva încă de când eram un mic copil.

Numele meu la naștere a fost DANIELA și sunt născută la data de 14 decembrie 1968 în JIGĂLIA, județul CĂLĂRAȘI.(Posibil sā fie si JIGALIA GARĀ lângā PERISORUL)

Sunt aici în căutarea rădăcinilor mele, a fratilor mei si a mamei mele biologice despre care știu că se numea HRISTU ELENA, domiciliată în satul 2 MAI, județul CONSTANȚA.

La vârsta de numai 4 anișori am fost adoptată de la un cămin de copii din CERNAVODĂ .

In timpul cutremurului din anul 1977 îmi amintesc cā am fost dusă din nou la casa de copii din SLATINA, OLT de către mama adoptivă. Dupā câteva luni a revenit si m-a luat din nou acasā.

Nu am avut o copilărie atât de fericită, asa cum orice copil ar trebui sā aibā, motiv pentru care am mari probleme cu vederea. Tot ce știu despre mine am aflat de la bunica adoptivă pe când aveam 21..22 de ani.

Vă rog ajutați-mă să îmi îndeplinesc această mare dorință a sufletului meu, DISTRIBUITI anunțul meu poate cā cineva o să-și amintească și de mine.

Vă mulțumesc!", este mesajul Danielei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4354 secunde