Atenţie! Se face curăţenie!

122
În această perioadă, Primăria municipiului Constanța se alătură campaniei naționale demarate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, intitulată „Curățăm România”. Campania se desfășoară până la data de 4 mai, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate”. În cursul acestei săptămâni, echipele municipalității au acționat în cartierul Palazu Mare, pe prelungirea Sentinelei. Din păcate, au precizat reprezentanţii primăriei, locuitorii au transformat zona într-o ladă de gunoi, astfel încât a fost nevoie de o mobilizare masivă de forțe pentru a readuce terenul la starea inițială și de a elimina focarul de infecție creat tot de cei care locuiesc acolo.

În paralel, echipele municipalității, ale operatorului de salubrizare, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat pregătesc orașul de Paște. Pe scurt, se mătură și se spală străzile, trotuarele, piețele, zonele de promenadă, locurile de joacă atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1153 secunde