Constanța ocupă locul secund în "topul" sesizărilor privind copiii abuzați

3102
Constanța ocupă locul secund în
Apelurile la numerele de telefon puse la dispoziție de instituțiile statului sau de organizațiile non-guvernamentale, pentru sesizarea tratamentelor umilitoare aplicate minorilor, sunt în creștere, comparativ cu anii trecuți. Astfel, la numerele de telefon 116.111 și 983 au fost primite, de la începutul anului în curs, 370 de apeluri.
Asociația Telefonul Copilului este un ONG care activează în domeniul protecției copilului, iar prin intermediul numărului unic european 116.111, oferă consiliere, informare și îndrumare în situațiile în care au fost încălcate drepturile minorilor. Numărul de telefon este gratuit și poate fi apelat, zilnic, din rețelele Romtelecom și Cosmote, între orele 8,00 - 20,00. Cătălina Florea, director executiv al asociației, ne-a declarat că numărul de telefon mai sus menționat a fost apelat, în prima jumătate a anului, de aproape 12.000 de persoane - dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. 146 dintre apeluri au fost primite din județul Constanța, care ne clasează în "topul" județelor cu cele mai multe semnale privind abuzarea copiilor, pe un loc secund, după București. Potrivit reprezentantului asociației, 39 de apeluri semnalează rele tratamente aplicate minorilor: cinci cazuri de cerșetorie, un abuz emoțional, nouă molestări fizice, 15 cazuri de neglijare, patru ca-zuri de abuz sexual și cinci cazuri de exploatare prin muncă. "Toate apelurile sunt verificate, căci ținem legătura cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și cu Inspectoratului Județean de Poliție din Constanța. Toate apelurile s-au dovedit a fi cazuri reale", ne-a spus Cătălina Florea. În urma apelurilor primite, la adresele indicate de apelanți, care își pot păstra anonimatul, se deplasează atât echipe ale Protecției Copilului, cât și polițiști, care încearcă să vină în sprijinul copiilor.

Exploatare prin muncă a doi minori, de 11 și 13 ani
Prin intermediul unui apel la 116.111 autoritățile constănțene au aflat de situația a doi frați, de 11 și 13 ani, exploatați prin muncă. "Băiatul este obligat să presteze munci agricole care depășesc capacitatea lui fizică, iar fetița se ocupă de bucătărie. Niciunul dintre ei nu a fost vreodată înscris la școală, iar părinții nu au locuri de muncă stabile, singurele venituri fiind câștigurile ocazionale. Ancheta socială efectuată de Protecția Copilului a confirmat abuzul și s-a propus includerea familiei într-un plan personalizat de consiliere psihologică", ne-a spus directorul executiv al asociației. Demersurile sunt însă îngreunate, căci băiatul nu are certificat de naștere. Mai mult, fetița este bolnavă psihic. "Băiatul va fi inclus în programul «A doua șansă», demarat de Ministerul Educației, pentru a fi înscris la școală, iar pentru fată au fost demarate procedurile de evaluare medicală, pentru încadrarea într-un grad de handicap, după care va fi înscrisă la o școală specială", a adăugat reprezentantul asociației.

Băiețel de cinci ani, ținut nemâncat și bătut
Îngrijorătoare este, după cum a arătat Cătălina Florea, creșterea semnificativă a sesizărilor privind molestarea copiilor lăsați în grija unor rude, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate sau în altă localitate. "O persoană ne-a adus la cunoștință situația unui băiețel de cinci ani, care locuia cu o rudă, în Constanța, întrucât mama sa avea locul de muncă în altă localitate. Băiatul era bătut în mod frecvent, era neîngrijit, avea pă-duchi și era ținut nemâncat", ne-a povestit reprezentantul asociației. Mama își vizita fiul o dată pe săptămână și trimitea bani pentru îngrijirea lui, astfel că nu se putea pune problema unui abandon. Motiv pentru care, mama a fost inclusă într-un program de consiliere, iar copilul a fost încredințat, spre îngrijire, unei alte rude.
Nu toate apelurile la Telefonul Copilului sunt pentru a semnala abuzuri. O bună parte dintre ele sunt pentru a cere sprijin juridic sau psihologic. "Sunt mame care ne sună să ne întrebe cum să procedeze pentru indemnizațiile de creștere a copilului sau pentru că sunt în divorț și au nevoie de un sfat juridic", a precizat Cătălina Florea. Mai multe informații privind serviciile de informare și consiliere acordate la Telefonul Copilului, pe site-ul www.telefonulcopilului.ro.

Fetiță de patru luni, dată în grija asistentului maternal
De asemenea, cazuri de abuzuri fizice și emoționale ale căror victime sunt copiii pot fi sesizate la 983, număr de telefon la care răspund asistenții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța. Și în acest caz se constată o creștere a numărului apelurilor. Dacă în 2008, au fost înregistrate 380 de apeluri, de la începutul lui 2009 au fost primite, deja, 224 de sesizări. Potrivit Roxanei Onea, purtător de cuvânt DGASPC, cele mai multe dintre cazuri au fost îndrumate către Poliție, iar 15 dintre ele au fost finalizate cu instituționalizarea minorilor abuzați. Cel mai mic copilaș pentru care s-a dispus măsura includerii în sistemul de protecție este o fetiță, care pe 30 august a împlinit patru luni de viață.
Mama micuței, o tânără de 18 ani, a fost, pe 17 iunie, victima unui accident rutier, în urma căruia a fost rănită grav, fiind internată în Secția de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Asistenții sociali au fost sesizați, prin nu-mărul de telefon 983, că fetița, care, la data respectivă, nu avea nici două luni, rămăsese în grija străbunicilor paterni, care nu se puteau ocupa de ea, în vreme ce tatăl era de negăsit. "Pentru că mama se afla în spitalși se necesita o lungă perioadă de spitalizare, copilul a fost dat în plasament la un asistent maternal", ne-a spus Roxana Onea, care a precizat că starea de sănătate a mamei nu-i permite încă să ia fetița. Numărul de telefon 983 poate fi apelat, non-stop, din orice rețea de telefonie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2954 secunde