Grup de suport psihologic, gratuit, pentru bolnavii oncologici din Mangalia

1927
Grup de suport psihologic, gratuit, pentru bolnavii oncologici din Mangalia - x-consiliere-1695038920.jpg
Veste bună pentru bolnavii cu cancer. Conducerea Spitalului Municipal Mangalia anunță încheierea parteneriatului cu Asociația Pacienților cu Boli Cronice „Restart la Viață”, care va contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a acestora. Constituiți într-un grup de suport psihologic, gratuit, psihologii asociației, împreună cu cei doi psihologi angajați ai unității sanitare vor susține, începând cu data de 20 septembrie, ședințe terapeutice care să ajute la menținerea unei stări psiho-emoționale mai bune a acestor pacienți.

Întâlnirile specialiștilor cu pacienții și aparținătorii lor, după caz, vor avea loc în prima și a treia miercuri din lună, între orele 17:00 și 19:00, în Pavilionul C. Cei interesați au posibilitatea să ia legătura cu psihologii Sorin Stan, la numărul de telefon 0744.483.126 și Lidia Stoica, la numărul de telefon 0720.655.618 pentru a solicita înscrierea în grup.

„Pentru a trece mai ușor peste acest diagnostic, care macină de cele mai multe ori viața pacienților oncologici, am decis să folosim toate resursele de care dispunem pentru a-i ajuta. Psihologii noștri au susținut, la rândul lor, cursurile de psiho-oncologie ale asociației și sunt mai motivați ca oricând să sprijine emoțional și să consilieze bolnavii noștri, iar alături de ceilalți specialiști, sunt dispuși să îi învețe tehnici și strategii pentru a face față anxietății asociate bolii”, a declarat managerul spitalului, Alina Dan. De asemenea, în cadrul grupului de suport, pacienții pot împărtăși și asculta poveștile altor pacienți și aparținători care au trecut prin experiențe similare şi nu numai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4976 secunde