Harta siturilor arheologice, restaurată de artiștii plastici și experții constănţeni

387
Harta siturilor arheologice, restaurată de artiștii plastici și experții constănţeni - x-harta-1699964150.jpeg

Articole de la același autor

Potrivit Primăriei Constanţa, restaurarea hărții siturilor arheologice din Dobrogea, amplasată pe clădirea Curții de Conturi Constanța, se apropie de final. La acest moment, artiștii plastici restauratori și experți în domeniu, atestați de Ministerul Culturii, au executat lucrări de punere în valoare, respectiv completare, fixare, refacere, curățare și toaletare ale părților componente ale hărții. În prezent, mai trebuie montate doar elementele de ceramică ce trebuiau înlocuite. Trebuie precizat că refacerea acestui obiectiv de referință a orașului nostru nu a fost lipsită de peripeții. La scurt timp după ce au fost demarate, lucrările au fost sistate pe fondul unor probleme tehnice.

Infiltrațiile apărute în tencuiala clădirii nu permiteau amplasarea în siguranță a elementelor ceramice ce trebuiau înlocuite. Din acest motiv, finalizarea restaurării a fost întârziată, fiind necesare lucrări de refacere a hidroizolației la bază și la acoperiș, iar acolo unde s-au format goluri din cauza infiltrațiilor a fost refăcută tencuiala ori a fost injectate materiale care să consolideze suprafața. Având o suprafață de 261 mp, harta siturilor arheologice prezintă ruinele așezărilor dacice, ale orașelor și cetăților grecești sau romane care sunt marcate cu vechile denumiri, iar placa de marmură alăturată oferă denumirile actuale și distanțele în kilometri raportate la municipiul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3499 secunde