Listă de aşteptare pentru a prinde un pat la Centrul de Îngrijiri Paliative din Constanţa!

4559
1

Articole de la același autor

Un centru de îngrijiri paliative este un loc în care unii pacienţi diagnosticaţi cu boli în fază terminală ajung pentru îngrijiri de specialitate şi unde se fac eforturi pentru a li se ameliora durerile fizice și a le asigura un sfârșit demn. Toate acestea în condiţiile în care, se ştie, durerile determinate de cancer, în special cele provocate de metastazele osoase, sunt unele pe care greu şi le-ar putea cineva închipui. La Constanţa, Centrul de Îngrijiri Paliative, de pe strada Piatra Craiului nr. 4, are o capacitate de 21 de locuri, este structură a Spitalului Clinic Județean de Urgență şi contribuie la creşterea calităţii vieții tuturor celor care i se adresează.

Pentru că această clădire nu are o capacitate mai mare de cazare şi există mai mulți pacienți decât locuri, uneori se formează liste de așteptare. Potrivit şefului centrului, dr. Angelica Lascu, anul trecut au fost internaţi 403 pacienţi, care au primit tratamentul necesar orientat spre confortul bolnavilor, confort atât fizic, cât şi psiho-social, spiritual. Revenind la ideea de îngrijire paliativă, practic, aceasta integrează tot ce înseamnă îngrijire medicală de bună calitate pusă în slujba atenuării, atât cât este posibil, a suferinţelor fizice şi psihice, păstrării demnităţii pe tot parcursul bolii şi nu numai.

Clădirea a fost complet renovată în urmă cu patru ani şi are o suprafață de 402 mp. „Centrul are 21 de paturi şi funcţionează în vechea locaţie a Casei Soarelui. Există o medie de trei săptămâni de tratament. Desigur, mulţi pacienţi ar vrea să se trateze acasă, dar le este foarte greu să se descurce, pentru că starea lor de sănătate este foarte delicată şi îngrijirea la domiciliu devine extrem de dificilă. După cele trei săptămâni petrecute în centru pot pleca acasă pentru 48 de ore, după care pot reveni la centru, dacă este necesar. De-a lungul timpului, am avut pacienţi oncologici care au venit la noi de câte 7-8 ori. Personalul medical nu tratează doar bolnavii de cancer, ci şi pacienţii cu boli neurologice, accidente vasculare cerebrale, demenţe, boli cardiace, pulmonare, dar majoritatea sunt bolnavi oncologici”, a declarat şeful centrului, dr. Angelica Lascu, pentru „Cuget Liber”.

Pacienţi de la 18 la 90 de ani

Ce înseamnă această paliaţie? În primul rând, oamenii trebuie să înţeleagă ideea de îngrijiri paliative. „Scopul lor este acela de creştere a calităţii vieţii pacientului care se confruntă cu o boală ameninţătoare de viaţă. Acest lucru se face prin uşurarea suferinţei, prin identificare precoce, prin evaluare corectă şi un tratament corect al durerii. De multe ori, pe lângă ce simte bolnavul, se adaugă anxietatea, insomnia, alte simptome care influenţează percepţia durerii, şi atunci trebuie să le vezi pe toate şi intervenit asupra tuturor simptomelor, ca să poţi obţine, apoi, calmarea pacientului. Bineînţeles, anxietatea este inevitabilă. În ultimii ani, am avut pacienţi cu copii la şcoală, dar şi vârstnici care sunt singuri, care au copii foarte ocupaţi sau plecaţi la muncă în străinătate. Am tratat, până acum, pacienţi de la 18 ani la 90 de ani. Din păcate, încă mai avem bolnavi care nu cunosc cu adevărat situaţia în care se află şi ei sunt trimişi aici destul de târziu”, a precizat medicul.

Ce spun bieţii bolnavi? Unii dintre ei știu exact în ce situație se află și sunt perfect conștienți de gravitatea diagnosticelor lor. „Sunt din Medgidia şi în urmă cu câţiva ani, în urma unei răceli la plămâni, cu pleurezie, am aflat la biopsie că am cancer la plămâni. Nu am putut fi operată în 2019. Nodulii au fost curăţaţi și am început să fac tratament oncologic. Între timp mi-a murit şi băiatul, alt necaz greu de dus, singurul meu copil. O vreme m-am simţit bine, dar la un moment dat, cancerul a recidivat şi am primit un alt diagnostic, de cancer la stomac. Pentru că acumulez mereu lichid în abdomen, trebuie scos mereu, o dată la câteva zile. La 6-8 zile trebuie să îl scot mereu”, ne-a declarat S.E. (73 de ani).


M.E. de 40 de ani este din Cobadin şi a suferit un accident vascular cerebral, care a lăsat mari sechele. Din nefericire, boala a paralizat-o pe partea stângă şi este ţintuită, acum, la pat. Pe doamna B.P., de 55 de ani, am întâlnit-o tot la Centrul de Îngrijiri Paliative. A lucrat mult timp ca femeie de serviciu, la o asociaţie de locatari, când a început să se îngălbenească şi să se simtă rău. De doi ani se confruntă cu o boală grea: cancer hepatic. „Am făcut chimioterapie, am urmat tratamentele recomandate, dar într-o zi medicul curant le-a spus copiilor că nu mai au ce să îmi facă şi am venit aici, la centru. Mă bucur că, de când am venit, mă simt mai bine”, ne-a mărturisit femeia. 



Comentează știrea

Multumit
21 februarie 2023
Viata altfel

Decat ingrijiri la un centru paliativ, mai bine cu acordul scris al persoanei poate sa i se faca injectie mortala; credem ca exista destule persoane care-si doresc acest lucru din diverse motive! Suntem o tara europeana cu pretentii de shenghen, dar fiecare este cu problemele sale de viata sau sanatate, vot pozitiv pentru injectia mortala de buna-voie si fara explicatii!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4533 secunde