Medic de familie, reclamat de pacienţi. "Suntem nevoiţi să ne cumpărăm medicamentele"

2907
1
Medic de familie, reclamat de pacienţi.

Articole de la același autor

Mai mulţi vârstnici de la Căminul de bătrâni de pe strada Unirii nr. 104 își acuză medicul de familie la care sunt înscrişi că le-ar elibera rețetele după săptămâni bune, dar și că în tot acest timp cardul de sănătate rămâne în cadrul cabinetului. Mai mult decât atât, persoanele de vârsta a treia susţin că doctorul vine foarte rar la cabinetul din cadrul căminului şi că nu efectuează vizitele în camere, conform programului afişat. De partea cealaltă, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS) Constanța susţine că nu există plângeri la adresa medicului.

Medicul de familie care îi are în grijă, la ora actuală, pe beneficiarii Căminului de bătrâni, dr. Adriana Elena Dobre, are programul afişat pe uşă: luni, miercuri şi vineri de la 9:00-14:00 şi marţi şi joi oferă consultaţii în camere, în intervalul orar 12:00-17:00. Deci, teoretic, între orele menţionate ar trebui să fie acolo, pentru acordarea consultaţiilor, eliberarea de reţete medicale, trimiteri către alţi specialişti etc. Practic, susţin unii beneficiari, lucrurile ar sta cu totul altfel. „Nu ne ridicăm reţetele la timp. Ne ia cardurile de sănătate şi le aduce peste câteva săptămâni. Unei paciente i l-a adus chiar peste o lună. Mai grav este că nu vine la program, iar noi avem nevoie de reţete, de trimiteri către alţi specialişti. Nu mai spun că, între timp, pierdem alte programări, pentru că nu putem merge la doctor fără carduri de sănătate. În plus, sunt pacienţi la care nu a fost niciodată în vizită, în salon. Problema este că ne ia cardurile, le aduce greu şi între timp suntem nevoiţi să ne cumpărăm medicamentele, în loc să le luăm compensate sau gratuite”, susţin unii bătrâni.


Întrebată despre această situaţie, Monica Poptile, directorul DGAS Constanţa, a precizat următoarele: „Vă asigur că eu sunt întotdeauna deschisă şi urmăresc asigurarea standardelor de calitate în toate serviciile pe care le coordonez. Eu, personal, am audienţe în cămin joia cu beneficiarii, însă niciunul nu s-a plâns de medicul de familie până acum. În plus, am dispus măsuri suplimentare şi l-am desemnat pe dr. Ionuţ Cealera, care conduce serviciul de medicină şcolară, să verifice activitatea medicală din cămin”.

La rândul său, dr. Ionuţ Cealera a declarat pentru „Cuget Liber” că el merge zilnic în căminul de bătrâni şi, în plus, directorul DGAS are un program de audienţe în cadrul căminului, pentru reclamarea eventualelor nemulţumiri. „Astăzi, de exemplu, ne-am dus şi am luat camerele la rând, pentru a vedea dacă oamenii sunt mulţumiţi sau nu, dacă au vreo reclamaţie, şi nu au spus nimic. Din contră, au avut numai laude la adresa personalului din cămin. Cât despre medicul de familie reclamat, acesta îşi desfăşoară activitatea atât în cadrul cabinetului de la cămin, unde vede pacienţii, dar se deplasează și în camere şi vede rezidenţii nedeplasabili. Cei care sunt pe picioare merg singuri pentru a fi consultaţi, pentru a primi reţete. Nouă nu ne-au spus nimic rezidenţii din cămin, că ar avea vreo nemulţumire la adresa medicului sau la serviciile pe care aceasta le acordă”, a precizat dr. Cealera. Se pare că după ce i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost reclamată, au precizat vârstnicii, de câteva zile, au început să îşi primească reţetele la timp. Deci se poate. Am fi dorit să aflăm şi părerea medicului cu privire la toate aceste acuzaţii, dar nu am reuşit. Sperăm doar ca bătrânii să fie trataţi cu respectul care li se cuvine şi să nu mai fie nemulţumiţi pe viitor.



Comentează știrea

Căminul de bătrâni
5 iunie

Pe Cta. e cam de top1 in sens bun "Căminul de bătrâni" . Si acolo se intimpla neajunsuri ca poate ca gravitate pe comparatie cu "conditii inumane" e ceva mai redus, dar tot e nociv si neadecvat. Nu pling nici batraneii degeaba, poate mai mult bun simt si nu au mai continuat reclamatia [ ca s-a corectat neajunsul, poate si cu ajutorul presei ]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3727 secunde