Fundația Holt ne ajută să devenim părinți mai buni, să îi înțelegem mai bine pe copiii noștri, așteptările și năzuințele lor, să-i educăm și să-i respectăm. Costul cursurilor este simbolic, dar efectul este de neprețuit.
Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii a inaugurat ieri etajul unu al sediului din strada Horia Agarici, nr. 5, unde își desfășoară activitatea Centrul Regional de Servicii și Resurse pentru Copii și Familii. La etaj se află o sală multifuncțională, unde vor fi susținute și cursurile pentru părinți, și un spațiu de joacă pentru copii. "Ceea ce la început părea un vis îndepărtat, acum a devenit cu adevărat realitate. Clădirea Centrului Regional de Servicii și Resurse pentru Copii și Familii este în întregime funcțională! Etajul clădirii, dotat cu toate cele necesare, va găzdui, pe viitor, întruniri cu specialiștii din domeniul asistenței sociale, seminarii și conferințe în domeniul Protecției Copilului, precum și cursuri pentru părinți și copii", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv național al fundației, Livia Trif.
Deși clădirea a fost inaugurată oficial în vara anului 2008, etajul a rămas nefuncțional o perioadă, iar, ulterior, nu a putut fi folosit deoarece nu exista niciun sistem de încălzire. La sfârșitul anului trecut, reprezentanții Bisericii Iisus Hristos, din Statele Unite ale Americii, au sponsorizat fundația cu suma necesară achiziționării mai multor panouri termice.
Părinții au greșelile lor
Aici, în luna martie va fi demarată o nouă serie de cursuri de educație parentală. Cursul, intitulat "Cum să devenim părinți mai buni", este înregistrat de Fundația Holt la OSIM, este recunoscut de re-prezentanții UNICEF și se află în curs de acreditare de către Ministerul Educației. "Meseria de părinte este o meserie ca oricare alta, pentru care este nevoie de pregătire, dar unde nu ai concediu și nu se poate face după ureche. Noi căutăm să transmitem că și părinții au nevoie să se descopere, să-și pună întrebări, să-și recunoască temerile, furiile, eșecurile și să-și îndrepte greșelile", a precizat unul dintre educatori, asistentul social Margareta Marin.
Cursul are ca scop dezvoltarea abilităților parentale și durează 24 de ore, cuprinzând opt întâlniri a câte trei ore. La final se eliberează certificate de participare și acreditare, cu menționarea numărului de ore și a temelor parcurse. În plus, cursurile ne oferă posibilitatea de a ne întâlni cu alți părinți de a discuta despre sentimentele, bucuriile, satisfacțiile, îngrijorările și nevoile inerente ale vieții de părinte. 90 de procente din costul programului este suportat de către Fundația Holt, părinții plătind numai o sumă simbolică, de 10 lei. Pe durata celor trei ore de curs, copiii se pot distra în spațiul de joacă special amenajat, sub atenta su-praveghere a asistenților sociali.
Asistență socială pentru întreaga familie
Pe lângă cursurile pentru părinți, Centrul Regional de Servicii și Resurse pentru Copii și Familii mai oferă cursuri de specializare și perfecționare pentru formatori, educatori parentali, asistenți sociali. Toate certificatele de absolvire sunt recunoscute de reprezentanța UNICEF România, Ministerul Educației și Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale.
Misiunea Fundației Holt este de a oferi fiecărui copil șansa de a avea o familie proprie. Pe parcursul anului 2009, considerat de altfel de către Livia Trif, cel mai de succes al organizației naționale, fundația a ajutat ca 1.957 de copii să rămână în familiile lor biologice, evitând abuzul, neglijarea, exploatarea, instituționalizarea sau abandonul.