Noi reguli pentru terasele și beach-barurile de la malul mării. Proiectul este în consultare publică

475

Articole de la același autor

Un nou Regulament privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață a fost lansat în consultare publică de Primăria Constanța. Regulamentul prevede noi obligații pentru proprietarii de terase și baruri de zi, în special pentru cei din Zona Peninsulară și de pe arterele pietonale din oraș. Totodată, sunt vizați de proiect și deținătorii de beach-baruri de pe plajă, cărora li se va impune un anumit program de funcționare.

Actualul Regulament privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale din municipiul Constanța este în vigoare din 2017, odată cu adoptarea HCL 427/2017. Anul trecut, administrația publică locală a încercat actualizarea lui, dar subiectul a stârnit vii discuții și s-a stabilit „aprofundarea” lui. Astfel, în urmă cu câteva zile, pe pagina web a Primăriei Constanța a fost publicat, spre consultare, un nou proiect de modificare a respectivului regulament. Cei interesați pot transmite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare până pe 12 decembrie, utilizând serviciile CN Poșta Română, la sediul Primăriei municipiului Constanța sau prin mijloace electronice la adresa de e-mail: [email protected].

„Barurile de zi” de pe plajă vor funcționa într-un anumit interval orar

Un prim subiect atins în proiect vizează orarul de funcționare al unităților, inclusiv al celor de tip „bar de zi” de pe plajă. Potrivit acestuia, „orarul de funcționare se stabilește de fiecare operator economic cu respectarea legislației în vigoare și se afișează la intrarea în unitate, cu vizibilitate din interiorul și exteriorul unității, operatorul economic având obligația respectării orarului de funcționare; excepție fac unităţile de alimentaţie publică tip «bar de zi» situate pe sectoarele de plajă din staţiunea Mamaia și Constanța, pentru care orarul de funcționare se va încadra în următorul interval: stațiunea Mamaia: Luni – Duminică: 07:00 – 24:00; Constanța: Duminică – Joi: 07:00 – 22:00, Vineri – Sâmbătă: 07:00 – 24:00”.

Vii controverse a stârnit, anul trecut, problematica teraselor. În actualul proiect, administrația publică locală arată că „terasele se vor amplasa în exteriorul unității, pe una din laturile unității sau deasupra acesteia, fără să afecteze accesul în incinta spațiilor învecinate, traficul pietonal sau al autovehiculelor”. Dar nu oricum, ci respectând o serie de reguli: obligatoriu, va trebui asigurat un culoar de trecere pentru pietoni, de minimum 1 metru, iar mobilierul de servire specific, precum tejgheaua unui bar, va trebui să aibă maximum 2 metri lungime, 0,80 metri lățime și 1,2 metri înălțime și vor fi amplasat direct pe sol, fără fundație. De asemenea, sunt permise și structuri de tip iglu, dar numai în perioada 1 octombrie – 30 aprilie.

Tonetele, interzise în mai multe locații

Proiectul prevede reguli și pentru cei folosesc tonete pentru a comercializa legume, fructe sau flori. Astfel, va fi interzisă amplasarea acestor construcții temporare în următoarele condiții: la o distanță mai mică de 100 metri, în linie dreaptă, de centrul pieței agroalimentare, pe trotuar, în imediata vecinătate a stațiilor pentru mijloacele de transport în comun, dacă îngreunează circulația pietonilor, în parcări, lângă trecerile de pietoni sau instituții publice. Iar activitatea de comercializare se va face doar prin folosirea modelului tip de tonetă pus la dispoziție de Primăria Constanța.

De asemenea, regulamentul mai prevede că cei care doresc să organizeze expoziții sau târguri, pentru comercializare de produse, vor trebui să obțină aprobările necesare de la administrația publică locală. În caz contrar, sancțiunile pentru cei depistați că pun în vânzare produse sau desfășoară activități de producție, fără avizele necesare de la primărie, vor fi de la 500 la 2.000 de lei pentru persoane fizice și de la 1.500 la 2.500 lei pentru persoanele juridice, pentru persoanele juridice.

Mai multe acte pentru obținerea autorizațiilor de la primărie

Modificări sunt și în ceea ce privește actele necesare pentru desfășurarea activității, pentru obținerea autorizației de funcționare și avizarea programului. Operatorii vor trebui să depună mai multe acte, printre care și dovada deținerii legale a imobilului, construcție și teren, extras de carte funciară, fotografii color cu amplasamentul, din unghiuri diferite, din exterior și interior, avize și autorizații, în termenul legal, eliberate de ISU, DSV, APM etc. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Noiembrie 2022
Stire din Social : Sistemul de bike-sharing va fi oprit
Pagina a fost generata in 0.5865 secunde