Părinți panicați că a dispărut vaccinul hexavalent! "Medicii de familie trebuie să facă solicitări"

1448
1
Vaccinul hexavalent se administrează bebelușilor la vârsta de două luni, apoi la patru, respectiv 11 luni, deci este un vaccin important, care îi protejează pe cei mici împotriva a şase boli: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate de Haemophilus Influenza şi hepatita B. Din păcate, la ora actuală, serul care-i fereşte pe bebeluşi de aceste boli se găseşte destul de greu sau deloc în unele cabinete ale medicilor de familie din întreaga ţară.



Vestea că vaccinul nu se mai găseşte pe piaţă a băgat spaima în părinţii care au copii cu vârsta de până la un an, mai ales în condiţiile în care, spun ei, nici în farmacii nu l-au găsit, pentru a-şi imuniza micuţii. De fapt, în cazul unora dintre ei, disperarea a atins cote maxime.

„Eu am reuşit să îi fac fetiţei mele primele două doze şi, apoi, medicul de familie mi-a spus că nu mai are, deocamdată, vaccinul în cabinet. Pentru că sunt nevoită să ies cu el din casă destul de des, îmi este teamă ca nu cumva să nu se îmbolnăvească. Ce ar trebui să facem în aceste condiţii? Să îi ținem numai în casă, pentru a preveni o catastrofă?”, ne-a declarat disperată Emilia V.

În aceeaşi situaţie se află şi Corina B., cu un bebeluş de două luni. „Până acum, nu am apucat să îi fac băieţelului meu nici măcar o doză de vaccin, deci îmi înţelegeţi temerile. Poate dacă primea măcar primele două fiole care se administrează de obicei, nu eram atât de speriată, dar în aceste condiţii, fac atacuri de panică zilnic. Trebuie să îl scot şi afară, pentru că este cald şi frumos, dar nu las pe nimeni să vină prea aproape de el de teamă că ar putea contracta vreo boală care să-i pună viaţa în pericol”, ne-a mărturisit femeia.

De la nivel central, Ministerul Sănătăţii dă asigurări că vaccinul urmează a ajunge în judeţele cu probleme cât de curând posibil. Pe de altă parte, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa spune că în judeţul nostru nu ar fi probleme, deşi părinţii se tot plâng că nu găsesc serurile pentru copilaşi.

„La începutul lunii august aveam în stoc 1.400 de astfel de doze”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSPJ, Tudorel Ene. Deci, dragi părinţi, dacă medicul dumneavoastră nu mai are vaccinul în cabinet, informaţi-l să facă rost de el de la DSPJ, dar, în acelaşi timp, înarmaţi-vă cu răbdare şi feriţi-vă copiii cum puteţi. Nu îi duceţi în preajma altor micuţi care dau semne de boală şi încercaţi să îi ţineţi departe de aglomeraţia cotidiană, pentru a nu contracta vreun microb, având în vedere că la aceste vârste sunt extrem de fragili şi cu o imunitate mai scăzută.

„Sunt medici de familie care nu au vaccinuri pentru că le-au terminat şi nu au mai cerut altele, iar la alții sunt, pentru că nu vine lumea”, ne-a declarat un medic de familie constănţean. Chiar şi aşa, ne întrebăm: de ce unii medici nu le cer de la DSPJ? Ce aşteaptă? Este mai bine să li se îmbolnăvească bebelușii care se află în îngrijirea lor?

Cât de grave sunt urmările în cazul în care serul nu este administrat? Potrivit dr. Veronica Chiorniță, acest vaccin îi protejează pe copii de şase boli. „În judeţul nostru sunt, la ora actuală, şi mulţi cetăţeni ucraineni, or, în ţara lor, de exemplu, în Ucraina, au fost semnalate cazuri de difterie, o boală mortală. Dacă ne referim la tetanos, aici nu există tratament. Dacă faci boala, mori prin paralizia musculaturii respiratorii, a toracelui. Apoi, în cazul tusei convulsive, pacientul se confruntă cu o tuse foarte puternică, în timp ce hepatita este o boală care se cronicizează, în cele mai multe cazuri, de aceea se şi face atât de repede vaccinul”, a explicat medicul. 



Comentează știrea

Constantin
27 august 2022
Erorile neamului vanzator

Dacă nu este produs de "Frizerii și Bibitecii" UrsulAmericanilor !!?? Pe "Cantacuzino" au pus steagul arnautilor de mult timp (deși nu este Zaporoji) !!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3683 secunde